Copiii care la finalul clasei I nu știu literele și nu au învățat să socotească ar putea să repete anul. Acum, aceștia nu pot fi lăsăți repetenți, conform legii. Dar ministrul Educației crede că prevederile sunt depășite.
ECATERINA ANDRONESCU, ministrul Educației: "Din păcate este o prevedere legală. Până în clasa a III-a nu îi poate lăsa repetenţi, dar eu cred că trebuie să revenim asupra acestui lucru, pentru că iată unde suntem: ajungem la clasa a VIII-a şi atunci constatăm că nu ştiu să scrie bine, să calculeze şi 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de la clasa a VIII-a. Obiectivele trebuie să le stabilim prin lege şi fişa postului profesorului". (sursa: Digi 24)
Părinții sunt revoltați și cred că modificările ar trebui să-i vizeze pe învățători, și nu pe cei mici.
Profesorii sunt de părere că repetarea unei clase e înțeleasă greșit.
Specialiștii au analizat efectele acestei măsuri și spun că pe termen lung sunt dramatice.