Războiul declaraţiilor pe legile educaţiei continuă. După ce pedeliştii au acuzat PSD şi pe ministrul Ecaterina Andronescu de lipsă de implicare în ceea ce priveşte reforma din învăţămînt, vineri a venit reacţia social democraţilor. Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat că asumarea răspunderii ...
Conducerea Universităţii „Spiru Haret” (USH) a repurtat prima victorie în faţa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) în scandalul facultăţilor neautorizate. Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea instituţiei de învăţămînt superior împotriva Guvernului. Mai ...
Proiectul Codului Educaţiei a intrat, la sfîrşitul acestei săptămîni, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). Pachetul a fost conceput, definitivat şi asumat sub coordonarea ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, de către reprezentanţii ministerului ...
Preşedintele Organizaţiei de Femei a PD-L, Sulfina Barbu a declarat, ieri, că legea educaţiei a ministrului Ecaterina Andronescu se situează în afara programului de guvernare şi nu ţine cont de prevederile fundamentale din pactul naţional de educaţie. Ea a arătat că, aşa cum a fost prezentat Codul pentru ...
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, ieri, că pledează pentru excluderea din sistemul de învăţămînt a Elisabetei Mincior, profesoara care ar fi trebuit să-i supravegheze pe cei doi copii ce s-au înecat sîmbăta trecută în staţiunea Eforie Sud, lîngă Tabăra Internaţională „New ...
Un profesor universitar poate avea maximum două norme didactice în aceeaşi universitate sau în universităţi diferite, a declarat, ieri, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la finalul discuţiilor cu partenerii sociali pe Codul Educaţiei. „Am ajuns la un consens ca un cadru didactic din ...
Sindicaliştii din învăţămînt susţin că sînt mulţumiţi de actuala formă a Codului Educaţiei, chiar dacă mai sînt amănunte care ar trebui clarificate. Preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Gheorghe Izvoranu, a declarat că, în linii mari, Codul Educaţiei are o formă mai bună decît ...
Nu mai există cale de întoarcere pentru Universitatea „Spiru Haret” (USH). Guvernul a adoptat, ieri, ordonanţa privind măsurile de intrare în legalitate a instituţiei, ceea ce înseamnă că USH trebuie să renunţe la învăţămîntul la distanţă (ID), să organizeze alegeri pentru funcţia de ...
În sistemul bugetar s-a pornit tăvălugul disponibilizărilor. Guvernanţii au anunţat, ieri, că vor desfiinţa sau comasa cele mai multe agenţii din subordinea Executivului, ştergînd din organigrame 12.777 posturi. Ministrul Dan Nica a declarat, după şedinţa de ieri a Cabinetului Boc, că restructurarea ...
PD-L a început să se cam joace cu focul! Cel puţin aşa par să arate lucrurile, după declaraţiile făcute de Vasile Blaga într-o emsiune televizată, în weekend-ul trecut. Dar asta n-ar fi nimic, dacă luăm în calcul schimburile de replici dintre cele două partide, din ultimele zile. Ieri am încercat să ...
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) va decide, vineri, dacă admite acţiunea Universităţii “Spiru Haret” (USH) şi dacă suspendă hotărîrea Guvernului prin care instituţia de învăţămînt a fost eliminată de pe lista universităţilor acreditate, nemaiavînd voie să organizeze examen de admitere ...
Reprezentanţii părinţilor elevilor din învăţămîntul preuniversitar propun reducerea numărului de ore, astfel încît, de la 28 de ore pe săptămînă să se ajungă la maximum 25, precum şi restructurarea curiculei şi a programei şcolare, care sînt foarte încărcate. Ministrul Educaţiei, Ecaterina ...
În statutul elevilor va fi cuprins şi dreptul acestora de a contesta notele primite, evaluarea urmînd să fie făcută de o comisie formată din doi profesori, a declarat, ieri, reprezentanta Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), Patricia Couţi. Elevii puteau contesta şi pînă acum notele pe care le primeau ...
Preşedintele „Alma Mater”, Anton Hadăr, este nemulţumit de faptul că unele modificări propuse, în discuţiile cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la Statutul personalului din învăţămîntul superior nu se regăsesc în Codul Educaţiei înaintat de Ministerului Educaţiei, Cercetării ...
Şedinţa coaliţiei de ieri s-a încheiat cu o declaraţie fermă a premierului Emil Boc: “Guvernul îşi asumă răspunderea în Parlament, în 2 septembrie, pe legea salarizării unice, pe legea restructurării agenţiilor, legea privind cumulul pensie-salariu, precum şi pe legile educaţiei” ...
• S-a propus ca în învăţămîntul preuniversitar să se studieze 13 clase, în care să fie inclusă grupa pregătitoare, să fie desfiinţate tezele unice, iar testarea să se facă la încheierea fiecărui ciclu de învăţămînt • Admiterea la liceu s-ar face tot prin repartizare computerizată ...