Povestea tezei cu subiect unic la limba şi literatura română, al cărei prim subiect a fost formulat greşit şi care a dus la căderea a două capete din cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţămîntul Preuniversitar (CNCEIP), responsabil pentru subiecte, se va încheia, cel mai ...
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, este de părere că o posibilă soluţie pentru creşterea calităţii învăţămîntului superior din România ar fi ca instituţia pe care o conduce să nu mai gireze diplomele universitare. “Putem să scoatem sigla Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării ...
Deputatul PNL de Constanţa, Gheorghe Dragomir, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că liberalii constănţeni au propus strîngerea unui million de semnături pentru abrogarea mult discutatei Ordonanţe de Guvern nr. 34/2009, cu privire la rectificarea bugetară pe acest an şi reglementarea unor ...
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, i-a asigurat, vineri, la Timişoara, pe sindicaliştii din Federaţia “Spiru Haret” (FSH) că profesorii îşi vor primi salariile şi sporurile, chiar şi în condiţiile descentralizării învăţămîntului. „Unul dintre angajamentele acordului pe care ...
Cei doi responsabili cu elaborarea subiectului unic din Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învătămîntul Preuniversitar (CNCEIP), consilierul Stan Mihail şi directorul Dumitru Săvulescu, au demisionat! Vineri seara, ministrul Ecaterina Andronescu, a cerut demisia celor doi responsabili cu ...
Teza la Limba şi Literatura Română a fost susţinută, la Constanţa, de peste 13.000 de elevi. Subiectul cu numărul 9 al tezei, pentru elevii de clasa a VIII, a constat în mai multe cerinţe pornind de la un fragment din schiţa „Triumful talentului” de Ion Luca Caragiale, precum şi într-o ...
Toate federaţiile din Învăţămînt - FSLI, FEN, “Spiru Haret” şi \"Alma Mater\" - au semnat, ieri, acordul cu Ministerul Educaţiei. Documentul are zece puncte, cea mai multă atenţie acordîndu-se punctului unu care se referă la resursele alocate Educaţiei prin buget astfel încît să fie ...
Ecaterina Andronescu, a declarat, ieri, în pauza discuţiilor cu sindicatele din învăţămînt, că informaţia potrivit cărora şcolile au fost obligate să reducă din bugete nu este altceva decît rezultatul unei “cîrdăşii politice” dintre directorii finanţelor publice şi inspectoratele ...
O zi pînă la startul Turului Ciclist al Dobrogei Doar o zi a mai rămas pînă la startul celei mai importante competiţii a lunii mai: ediţia a X-a a Turului Ciclist al Dobrogei. Competiţia organizată şi finanţată de Consiliul Judeţean Constanţa, în parteneriat cu DSJ Constanţa şi Federaţia Română ...
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi reprezentanţii sindicatelor din învăţămînt au semnat, ieri, un protocol privind rezolvarea revendicărilor, însă decizia finală privind greva generală va fi luată astăzi, la şedinţa comună a birourilor executive ale celor patru federaţii din Educaţie ...
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, ieri, la finalul discuţiilor cu sindicaliştii din învăţămînt, că teza unică la Limba şi literatura română a fost reprogramată pentru 7 mai, restul tezelor se vor ţine aşa cum era programat, iar greva de astăzi a profesorilor a fost suspendată ...
Confederaţia \"Cartel Alfa\" a stabilit programul acţiunilor de protest organizate în cascadă în această lună. Calendarul sindicaliştilor include blocarea tezelor unice, organizarea unor mitinguri, pichete sau o grevă de solidaritate pe 5 iunie, înainte de alegerile euro-parlamentare, precum şi un \"mare\" ...
Camera dezbate azi moţiunea simplă a PNL privind situaţia din agricultură Moţiunea referitoare la agricultură, în care liberalii cer demisia ministrului Ilie Sîrbu, va fi dezbătută în această după-amiază, în plenul Camerei Deputaţilor. Liberalii au intitulat moţiunea “Agricultura şi ...
Sindicaliştii din învăţămînt, care se întîlnesc, astăzi, cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi cu cel al Finanţelor, Gheorghe Pogea, au declarat că sînt dispuşi să renunţe la grevele programate în zilele tezelor unice numai dacă se creează premisele respectării legile în vigoare ...
Preşedinţii federaţiilor din Educaţie vor decide, în 11 mai, dacă vor boicota şi cea de-a doua teză cu subiect unic programată pentru 13 mai, aşa cum au anunţat, ieri, decizia urmînd să fie luată în baza analizării grevei din 5 mai şi a reacţiei Guvernului. Astfel, liderii celor patru federaţii din ...
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, ieri, că salariile din Educaţie nu vor scădea, că nu se vor face disponibilizări şi că ştirea lansată în baza unei circulare trimisă inspectorilor şcolari este \"rău intenţionată\". Întrebată dacă salariile din Educaţie vor scădea cu 25% ...