Echipă de militari americani în Turcia, pentru negocieri privind lupta contra SI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Echipă de militari americani în Turcia, pentru negocieri privind lupta contra SI

Externe 11 Octombrie 2014 / 00:00 405 accesări

SUA vor trimite, săptămâna viitoare, o echipă de militari la Ankara, pentru discuţii cu oficialii militari din Turcia, care ezită să se angajeze în lupta contra grupării Stat Islamic (SI), a anunţat Departamentul de Stat american. Doi emisari speciali americani au discutat deja, joi, cu oficialii turci despre ”măsurile urgente şi rapide care trebuie să fie luate pentru a opri avansarea jihadiştilor din SI”. Ei au precizat că o echipă militară americano-turcă se va deplasa la Ankara, la începutul săptămânii viitoare, pentru a iniţia negocieri la nivel militar, a precizat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Jennifer Psaki.

Parlamentul turc a aprobat, săptămâna trecută, participarea Turciei la operaţiunea militară împotriva poziţiilor deţinute de gruparea SI în Irak şi Siria, însă Ankara refuză să-i susţină pe combatanţii kurzi din Unităţile de Apărare a Poporului (YPG, principala miliţie kurdă armată din Siria). Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a apreciat, joi, drept nerealistă posibilitatea ca Turcia să desfăşoare singură o intervenţie terestră împotriva combatanţilor din gruparea Stat Islamic, care au declanşat o ofensivă asupra oraşului sirian Kobane. Potrivit armatei americane, combatanţii kurzi controlează în continuare părţi importante din oraşul Kobane, în condiţiile în care raidurile aeriene au continuat şi joi asupra poziţiilor deţinute de SI în regiune.

Manifestaţiile pro-kurde desfăşurate începând de luni în Turcia s-au soldat cu cel puţin 31 de morţi şi 360 de răniţi, dintre care 139 de poliţişti, anunţă ministrul turc de Interne, Efkan Ala. Forţele de ordine au reţinut 1.024 de persoane, iar 58 au fost puse sub acuzare, a precizat Ala, adăugând că numeroase instituţii şi magazine au suferit daune. ”Această serie de violenţe trebuie să înceteze imediat; toată lumea trebuie să se implice pentru oprirea violenţelor”, a adăugat ministrul. Violenţele au izbucnit luni seară, după ce principalul partid kurd a lansat un apel la proteste faţă de refuzul Guvernului de la Ankara de a interveni militar împotriva SI, care asediază oraşul sirian Kobane.



12