Lacrimile au înlocuit speranţele României la Osijek! Am pierdut cu Slovacia, deşi am fost mai buni. O repriză! Ca şi cu Ungaria, ne-am sufocat în propria neputinţă. “Asta ne este valoarea. Nu jucăm 60 de minute. Nu pot să explic de ce! Am fost foarte slabi în repriza a doua. Toţi!”, a caracterizat George Buricea disputa dureroasă cu Slovacia. “Numai noi ştim cîte Crăciunuri şi Revelioane am făcut departe de familii pentru acest Mondial! A existat concentrare, dorinţă, devotament... dar am greşit enorm. Cu asemenea greşeli nu ne puteam impune!”, spune şi Rareş Jurcă. E tristeţe mare. Jucătorii părăsesc sala din Osijek cu capul plecat. Pentru unii a fost primul şi ultimul turneu final din carieră! “Am dat tot ce am putut. Nu cred că ne-am sufocat, că am cedat fizic, pur şi simplu nu ne-a mai ieşit nimic în repriza a doua, iar interii lor au prins o zi foarte bună. Înca din start nu am fost printre favoriţi... sînt mulţumit de rezultatele pe care le-am avut, chiar dacă rămîne frustrarea că am condus şi Ungaria şi Slovacia. Cei care rămîn la echipa naţională au prins curaj, cei care vor veni au acum un exemplu, la viitoarele turnee finale”, spune căpitanul Sandu Iacob, care cel mai probabil se va retrage de la naţională, deşi a refuzat să anunţe acest lucru. “Nu credeam că putem pierde acest meci. E o performanţă că am ajuns aici, deşi ne-am dorit mai mult”, a spus extrema lui HCM Constanţa, Laurenţiu Toma. Colegul său de club, Mihai Timofte, lăsat în afara lotului, a fost liderul galeriei României. Buricea a pus punctul pe “i”: “După 14 ani de absenţă, ne e greu să urcăm mai sus!”
Obiectiv - calificarea la Jocurile Olimpice
“Nu vreau să vă spun cîtă dorinţă şi energie a fost în vestiar înainte de meci! Din păcate, în acest moment, echipa României nu poate să ducă cinci meciuri într-o formă bună, în ritmul infernal care se joacă la un Campionat Mondial. Diferenţa dintre jucători este şi ea un factor al ratării calificării. Slovacii au mulţi jucători care evoluează în Germania, noi dacă avem doi care evoluează constant la echipe puternice. Nu am nimic de reproşat jucătorilor. Şi-au dorit... În repriza a doua nu ne-a ajutat puterea. Am cedat fizic. Cînd nu mai poţi să duci ritmul, se pune ceaţa şi apar greşelile, ratările unu contra unu, inconstanţa în apărare”, a spus selecţionerul Aihan Omer, care se gîndeşte să propună schimbarea sistemului competiţional - revenirea la turnee în care echipele să joace meciurile în zile consecutive. Omer este decis să continue la cîrma naţionalei: “Am contract pînă în 2012, cu obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra. Eu îmi respect contractele - primul obiectiv mi l-am realizat, a fost calificarea la acest turneu final. Această echipă mai are multe de spus! De acum avem experienţă, ştim ce avem de făcut”, a încheiat tehnicianul constănţean.
Din Osijek (Croaţia), Severin CĂLINESCU