Echipa de oină „Frontiera Tomis Constanța”, cea mai bună din ţară!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Echipa de oină „Frontiera Tomis Constanța”, cea mai bună din ţară!

Sport 26 August 2019 / 18:30 524 accesări

În perioada 24-25 august 2019, echipa A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa, reprezentanta Gărzii de Coastă, a participat la Cupa Federației la Oină, la masculin, seniori.

Competiţia s-a desfăşurat în localitatea Hârlău, județul Iași, iar alături de echipa Gărzii de Coastă au participat alte şase formaţii – A.C.S. Straja Bucureşti, A.S. Avântul Frasin, C.S. Biruinţa Gherăieşti Neamţ, C.S. Politehnica Cluj și C.S. Stejarul Pârcovaci Iași. Potrivit unei informări a Gărzii de Coastă, „echipa Frontiera Tomis a câştigat finala Cupei Federației la Oină, ediţia 2019, impunându-se cu scorul de 23-16 în faţa rivalei C.S. Biruinţa Gherăieşti Neamţ.

Cupa Federației la Oină a fost organizată de Federația Română de Oină, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, C.S. Stejarul Pârcovaci, precum și cu Primăria și Consiliul Local Hârlău.

Competiţia s-a înscris în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la primul Campionat Național de Oină. De asemenea, la competiție au fost prezenți patru profesori din Nepal, aflați în stagiu de pregătire în România.

Colegii din cadrul Gărzii de Coastă felicită membrii echipei de oină Frontiera Tomis Constanţa pentru rezultatele obținute și le urează mult succes în continuare!”.

Taguri articol


12