Cel mai important eveniment festiv al sportului judeţean şi-a stabilit data de desfăşurare, organizatorii „Galei Sportului Constănţean” anunţînd că spectacolul va avea loc vineri, 19 decembrie. Astfel, cei mai reprezentativi sportivi care au reuşit să obţină medalii şi performanţe de ...
Obiectiv îndeplinit pentru reprezentativa de handbal feminin a României, care a încheiat Campionatul European din Macedonia pe poziţia a cincea. În ultimul meci de la acest turneu final, elevele lui Radiu Voina şi Vlad Caba au învins, sîmbătă, Croaţia, scor 36-33 (17-15, 29-29), însă nici această ...
Pachuca şi Gamba Osaka, în semifinalele CM de fotbal al cluburilor Sferturile de finală din Campionatul Mondial al cluburilor - competiţie care se desfăşoară în Japonia - nu au adus vreo surpriză. Cu toate că egiptenii de la Al Ahly au fost la un pas de prima surpriză. Au condus la pauză cu 2-0, dar ...
Profitînd de pauza din campionat, datorită participării echipei feminine a României la Campionatul European de handbal din Macedonia, formaţia CS Tomis Constanţa s-a deplasat la Brăila, acolo unde, ieri, a început un turneu de verificare. Deşi a fost invitată şi Rulmentul Braşov, vicecampioana României nu ...
CSU Metal Galaţi, aproape de victorie cu Volley Bergamo Zi plină, ieri, pentru iubitorii de volei, cînd formaţiile româneşti s-au duelat în cupele europene. Dacă la masculin atenţia s-a îndreptat către partida din 16-imile de finală ale GM Capital Challenge Cup, CVM Tomis - Orion Doetinchem, la feminin ...
Luis Medina Cantalejo va arbitra meciul Steaua - Fiorentina Partida Steaua - Fiorentina, care se va disputa mîine, de la ora 21.45, în ultima etapă a Grupei F din Liga Campionilor, va fi condusă la centru de spaniolul Luis Medina Cantalejo, ajutat la cele două linii de compatrioţii săi Jesus Calvo Guadamuro ...
Asociaţia Jurnaliştilor de Sport din Constanţa şi-a desemnat laureaţii anului 2008 În cadrul “Galei Sportului Constănţean”, la care vor participa cei mai buni sportivi ai anului 2008, vor fi premiaţi şi cei mai buni jurnalişti sportivi constănţeni. Asociaţia Jurnaliştilor de Sport din ...
Selecţionata divizionară alcătuită de Victor Piţurcă a disputat, vineri, o partidă de verificare în companiei Stelei, pe stadionul din Ghencea. Tricolorii au cîştigat cu 4-1, însă prima jumătate a jocului a fost dominată de gazde, care l-au pierdut pe atacantul grec Kapetanos, accidentat încă din min ...
Cupa Metalul, dominată de clubul organizator Pe terenul acoperit Metalul, din Complexul Badea Cîrţan, s-a desfăşurat săptămîna trecută ediţia a doua a Cupei de iarnă Metalul, competiţie rezervată fotbaliştilor născuţi în 1998 şi 1999. La turneu au participat echipele Metalul, Portul, Oil Terminal ...
Selecţionara divizionara a României, pregătită de Victor Piţurcă, va disputa astăzi, de la ora 14.00, o partidă de verificare în compania Stelei, pe arena din Ghencea. Ca şi în jocul-test cu “tricolorii mici”, Piţurcă va alinia o formulă de echipă inedită, încercînd să vadă la lucru ...
Lipsa rezultatelor de la competiţiile majore i-au determinat pe organizatorii “Galei Sportului Constănţean” să schimbe sistemul de premiere. Dacă anul trecut sportivii au fost premiaţi în baza unui clasament întocmit în urma celor mai bune rezultate obţinute de aceştia, anul acesta vor urca pe ...
Selecţionerul Bulgariei, Plamen Markov, a fost demis Federaţia Bulgară de Fotbal (BFU) a decis, marţi seară, să-l demită pe selecţionerul echipei naţionale, Plamen Markov, şi caută un înlocuitor străin. “A fost o decizie grea, dar toţi cei 13 membri din Comitetul Executiv au decis că este mai ...
Aflată într-un stagiu de pregătire la Mogoşoaia, selecţionata divizionară a României, condusă de Victor Piţurcă, a disputat ieri un joc de verificare în compania naţionalei de tineret, pregătită de Emil Săndoi. Deşi a început la ora 14.00, meciul s-a jucat la lumina reflectoarelor, din cauza ceţii ...
Aurel Vernescu a încetat din viaţă Fostul mare caiacist român Aurel Vernescu, triplu medaliat olimpic la kaiac şi port-drapel al României la ediţiile din 1964, 1968 şi 1972 ale Jocurilor Olimpice, a încetat din viaţă, luni, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, la vîrsta de 69 de ani, din cauza unor ...
Reprezentativa feminină de handbal a României îşi începe aventura la Campionatului European din Macedonia, luînd startul în cea mai echilibrată grupă a competiţiei alături de Ungaria, Danemarca şi Franţa. Obiectivul României este clasarea pe locurile 1-5, însă debutul de astăzi, de la ora 19.15, la ...
Valencia, la un pas de faliment Publicaţiile spaniole notează că Valencia traversează o “criză financiară acută” şi anunţă că oficialii grupării iberice nu mai dispun de fondurile necesare pentru a achita salariile jucătorilor, precum şi datoriile la bănci, informează Marca. Sursa ...