La conferinţa de presă organizată vineri de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, directorul instituţiei, Elena Frîncu, a explicat modul cum echipa de handbal feminin Tomis Constanţa a ajuns să fuzioneze cu secţia de handbal a Universităţii Maritime Constanţa - Clubul Sportiv Universitar Neptun. În momentul în care finanţatorul de până acum, Gheorghe Slabu, nu a mai putut susţine financiar clubul, de unul singur, singura soluţie regulamentară era preluarea echipei şi a palmaresului său de către un alt club de handbal din judeţ. „Tomis avea datorii atât de mari încât a intrat în insolvenţă. Am luat la rând cluburile din judeţ: Cernavodă, Medgidia, Năvodari şi UMC. Mie personal, cea mai bună soluţie mi s-a părut UMC-ul, dar vom vedea dacă am greşit sau nu la sfârşitul campionatului viitor. Cea mai serioasă opţiune cred că este UMC-ul, iar Cornel Panait (n.r. - rectorul UMC şi preşedintele CSU Neptun) este omul care poate duce mai departe echipa de handbal, aflată acum în faza de reconstrucţie. Pentru mine, importantă va fi continuitatea echipei de handbal fete. În legătură cu Baza Sportivă Hidrotehnica pot spune că în aceste vremuri de criză doar cluburi foarte puternice, cu finanţare solidă şi continuă, ori autorităţile locale pot întreţine baze sportive. În această situaţie sunt acum Sala Hidrotehnica, Sala Triunghi şi Stadionul Badea Cîrţan, pe care noi, DJST, am propus de mulţi ani statului să le ia înapoi, pentru că nu mai putem să le întreţinem. Aşadar, noi, DJST, dorim să dăm înapoi comunităţii aceste baze sportive. Nimeni nu trebuie să se teamă, pentru că legea prevede că ele nu pot fi desfiinţate decât dacă se construiesc altele în locul lor”, a spus Frîncu.
Noua echipă de handbal feminin se va numi Neptun-Tomis Constanţa. Consiliul Judeţean Constanţa a alocat suma de 500.000 lei pentru susţinerea activităţii sportive a echipei în anul 2011 plus încă 500.000 lei pentru anul 2012. În plus, Consiliul Judeţean Constanţa este de acord cu transmiterea bazei sportive “Hidrotehnica” Constanţa din administrarea ANST, prin DJST Constanţa, în administrarea CJC.