Echipajul unei nave ancorată pe Dunăre a cerut sprijin autorităților române

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Echipajul unei nave ancorată pe Dunăre a cerut sprijin autorităților române

Eveniment 12 Septembrie 2024 / 20:57 428 accesări

Foto: Autoritatea Navală Română

Foto: Autoritatea Navală Română

Foto: Autoritatea Navală Română

Foto: Autoritatea Navală Română

Foto: Autoritatea Navală Română

Foto: Autoritatea Navală Română

Pe Dunărea maritimă, în zona de ancoraj de la mila marină 44, se află nava BAY 10 sub pavilion tanzanian, cu un echipaj format din 18 membri, cetățeni sirieni și yemeniți. Nava a ancorat în această zonă pe data de 2 septembrie 2024, aflânduse în regim de tranzit, venind din portul Izmail, a precizat un comunicat trimis de Autoritatea Navală Română.

Nava nu are agent desemnat în România, iar armatorul nu a răspuns solicitărilor echipajului în legătură cu plata salariilor și aprovizionarea cu alimente.

În fața acestei situații, echipajul a solicitat ajutorul autorităților române pentru furnizarea de alimente și asistență medicală. O solicitare similară a fost primită și din partea sindicatului sirian al navigatorilor.

Cu sprijinul Filialei Tulcea a Societății Române de Cruce Roșie și al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, în cursul zilei de astăzi, 12 septembrie, un echipaj al Autorității Navale Române (ANR) a transportat la bordul navei alimente de primă necesitate. De asemenea, o echipă medicală a efectuat o evaluare a stării de sănătate a personalului de la bord. Din fericire, nu au fost identificate cazuri medicale grave. Echipa medicală a constatat câteva cazuri de hipertensiune arterială, însă starea generală a echipajului este stabilă.
Totodată, echipajului i-au fost donate produse de igienă personală, inclusiv săpun și detergent.

Nava, care nu are marfă la bord în acest moment, are ca destinație portul Istanbul. Cu toate acestea, din cauza lipsei unui agent local, nu are cine să garanteze plata taxelor de pilotaj și a celor pentru tranzitarea Canalului Sulina, motiv pentru care nava nu își poate continua voiajul.

Dacă în perioada următoare armatorul nu va lua măsuri, Autoritatea Navală Română va sesiza statul de pavilion și va întreprinde toate măsurile legale impuse de situație.
Autoritățile române continuă să monitorizeze atent evoluția situației și sunt pregătite să intervină cu noi măsuri de sprijin, dacă va fi necesar.



Ştiri recomandate

12