După aproape 48 de ore, timp în care echipele de intervenţie au lucrat
non-stop, ieri, în jurul orei 10.00, au fost finalizate toate cele cinci lucrări POS Mediu, pentru realizarea cărora a fost necesară întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone ale Constanţei, începând din 10 decembrie 2013, ora 22.00, potrivit SC RAJA SA. “Imediat s-au făcut manevrele de vane necesare şi s-a reluat distribuţia apei pe conducta magistrală. Cu aproximativ două ore mai
devreme, toţi abonaţii care au fost afectaţi de această oprire au apă la
parametrii normali”, se arată într-o informare de ieri a SC RAJA SA.
Şi Techirghiolul va fi afectat de executarea unor lucrări POS Mediu, de racordare a noii reţele de distribuţie apă potabilă la sistemul centralizat. Potrivit SC RAJA SA, în Techirghiol nu va fi furnizată apă potabilă astăzi, în intervalul 9.00 - 16.00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile 9 Mai, Victoriei, Narcisei, Traian şi Aurel Vlaicu. În restul localităţii Techirghiol, apa va fi furnizată cu presiuni scăzute. „Ne cerem scuze faţă de constănţenii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt”, potrivit SC RAJA SA.