Eckstein vrea să fie şef peste unguri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eckstein vrea să fie şef peste unguri

Politică 26 Ianuarie 2011 / 00:00 337 accesări

Consilierul prezidenţial Eckstein Kovacs Peter, candidat pentru funcţia de preşedinte al UDMR, şi-a lansat, ieri, programul electoral, care este bazat pe principiile democraţiei, autonomiei şi solidarităţii. „Programul meu electoral a fost precedat de întâlniri cu factori de decizie ai UDMR, dar şi cu membri simpli. Programul este structurat pe trei principii - democraţie, autonomie şi solidaritate. Prin democraţie înţeleg că deciziile politice luate de UDMR trebuie să fie în concordanţă cu doleanţele alegătorilor noştri, autonomia înseamnă necesitatea de a sprijini autonomia teritorială, unde este cazul, şi cea culturală, dar şi o autonomie în organizarea internă a UDMR, prin descentralizarea filialelor. Solidaritate înseamnă solidaritate între oameni, între maghiarii din Secuime şi alţii din alte zone, dar şi una dintre maghiarii din România şi maghiarii din alte ţări”, a explicat Eckstein. Potrivit acestuia, programul său este structurat pe patru capitole, care se referă la schimbări în UDMR, la schimbări în relaţia minorităţii cu societatea, în relaţiile maghiaro - maghiare şi rolul maghiarilor în viaţa socială a României. Candidatul UDMR a spus că propune modificarea structurii Consiliului Permanent al UDMR, for care cuprinde în prezent 17 persoane, şi care va trebui majorat la 22, dar în care să aibă acces mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale. De asemenea, acesta pledează şi pentru o refacere a structurii Prezidiului Executiv al UDMR, care trebuie să devină mai „suplu”, precum şi pentru desfiinţarea Oficiului preşedintelui UDMR, astfel încât să rezulte economii importante la bugetul Uniunii, iar banii să fie canalizaţi spre filialele judeţene. Eckstein a subliniat că va propune şi lansarea unor mesaje ale UDMR „diferenţiate şi specifice” pentru maghiarii din diferite zone ale României, dar şi prezentarea unui mesaj pentru majoritatea română. Eckstein îşi va depune, astăzi, oficial, documentele privind candidatura la şefia UDMR.

Taguri articol


12