Economia care-nvaţă din greşeli creşte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Economia care-nvaţă din greşeli creşte

Economie 19 Ianuarie 2013 / 00:00 365 accesări

România are „un potenţial fantastic de dezvoltare economică”, dacă lecţiile trecutului au fost învăţate şi vor fi bine aplicate, a declarat vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), Mihai Tănăsescu, în cadrul unei recepţii organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Româno - Germană. „România este printre puţinele ţări care au înregistrat, în ultimii ani, avans economic constant. În următorii doi ani, creşterea poate ajunge la 3 - 4%. Este însă nevoie de o reformă a instituţiilor publice, ca să putem atrage fonduri europene. Bugetul trebuie folosit pentru atragerea investiţiilor private şi dezvoltarea parteneriatelor public-private în cercetare-dezvoltare, agricultură, sănătate şi învăţământ”, a spus Tănăsescu. În opinia sa, austeritatea nu este o soluţie pentru nicio ţară, cel mai bun plan de acţiune fiind disciplina financiară. (P.N.)



12