Economia crește, dar cu ce preț?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Economia crește, dar cu ce preț?

Economie 04 August 2016 / 16:39 602 accesări
Analiștii Garanti avertizează că deficitul bugetului național poate sări de 3%, pragul maxim acceptat în UE, din cauza creșterilor salariale

Analiștii Garanti avertizează că deficitul bugetului național poate sări de 3%, pragul maxim acceptat în UE, din cauza creșterilor salariale

Garanti Bank își menține estimarea de 3,7% privind creșterea PIB de anul acesta și preconizează o evoluție similară în 2017, potrivit raportului macroeconomic al băncii, aferent celui de-al doilea trimestru. Consumul intern a contribuit la creșterea PIB în primele trei luni, economia locală avansând cu 4,3%. Potrivit raportului, sectoarele care au sprijinit cu preponderență creșterea sunt comerțul și transporturile. Și serviciile private au susținut ritmul ascendent în primul trimestru, contribuind cu 0,9 puncte procentuale la creșterea totală a economiei. Deficitul bugetar a fost de 0,1% din PIB, în primele cinci luni ale anului, comparativ cu un excedent de 0,9% în aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul bugetar negativ a fost generat de implementarea noilor reglementări fiscale (reducerea TVA) și de creșterile salariale în sectorul public. Analiștii Garanti avertizează că există riscul ca deficitul bugetar să depășească nivelul de 3% în 2017, pe măsură ce vor fi adoptate noi măsuri fiscale, precum creșterea salariilor din sectorul public cu 5%, de la 1 august.



12