Economia n-are coloană vertebrală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prea puţine IMM

Economia n-are coloană vertebrală

Economie 16 Mai 2013 / 00:00 341 accesări

MAI MULTE ÎNMATRICULĂRI În prezent, în România sunt 20 de întreprinderi mici şi mijlocii la fiecare 1.000 de locuitori, de trei ori sub media europeană spre care ar trebui să ne îndreptăm şi noi, dacă vrem o creştere economică sustenabilă, spune ministrul delegat pentru IMM şi mediu de afaceri, Maria Grapini. „Trebuie să ajungem la cel puţin 60 IMM/1.000 locuitori, pentru că firmele mici şi mijlocii sunt, fără dar şi poate, coloana vertebrală a unei economii”, spune ministrul de resort, precizând că datele statistice trebuie luate ca atare, deşi, personal, nu crede în ele. Astfel, diferenţa dintre numărul înmatriculărilor noi de IMM şi cel al radierilor era de -9.000, în decembrie, în scădere de la -175.800 în 2010. „Soldul a scăzut, dar a rămas pe minus. Ştim însă că măsurile pe care le luăm acum se vor vedea după 1 - 2 ani”, comentează Grapini. Dacă în 2010 s-au înregistrat 70.000 de suspendări de activitate în rândul IMM, numărul a scăzut la 24.000, în 2012. „Este un semn că încrederea firmelor a intrat pe un trend ascendent. Ele încearcă să rămână în piaţă. Nu se mai grăbesc să pună lacăt pe uşă”, adaugă oficialul Guvernului. Şi numărul radierilor voluntare a scăzut puternic, de la 200.000 în 2010 la circa 70.000 în 2012. În acelaşi interval, înmatriculările de noi IMM au urcat de la 100.000 la 150.000. „Ce-i de făcut? Firmele trebuie să recapete încredere în economie şi, în plus, trebuie să rezolvăm problema finanţărilor de la bănci. Nu în ultimul rând, diferenţa dintre costurile de administrare a unei IMM şi a unei firme mari trebuie să fie mai mare. În prezent, firmele mici suportă mai greu fiscalitatea”, spune Maria Grapini.

APĂ PENTRU INDIA Ministerul pentru IMM are în plan şi promovarea firmelor româneşti în străinătate prin alte mijloace decât târgurile internaţionale. Astfel, Grapini vrea să meargă în alte ţări „cu geanta plină de oferte de produse şi servicii din România”. „Dacă am oferte pentru Germania, merg cu ele în Germania. Dacă am pentru Italia, merg în Italia şi aşa mai departe. La rândul meu, cererile din ţările respective le dau asociaţiilor profesionale din ţară”, spune ministrul, care dă şi un exemplu extrem de puternic - „Am fost în India, într-o delegaţie, şi am aflat că ţara are nevoie de apă minerală îmbuteliată de import, deoarece turiştii nu au încredere în apa locală şi cer numai apă de import. Astfel, India importă apă din Franţa şi din alte state europene, la preţuri extraordinare. Acum câteva zile m-am întâlnit cu cei de la Borsec şi le-am spus. Le spun tuturor, dau informaţia la toată lumea”. Cea mai recentă iniţiativă a Ministerului pentru IMM, de a reduce la jumătate (de la 3 la 1,5%) impozitul pe venitul micilor afaceri, a fost primită foarte bine de mediul economic.

Taguri articol


12