Economia nu va fi reanimată cu industrii moarte, ci cu lasere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vosganian, un Frankenstein modern

Economia nu va fi reanimată cu industrii moarte, ci cu lasere

Eveniment 12 Iunie 2013 / 00:00 413 accesări

SUB MONITORIZARE Reindustrializarea României trebuie să aibă şi o dimensiune culturală şi să readucă antreprenoriatul în mentalul colectiv, apreciază ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Prezent la Constanţa, la un forum, el a declarat, mai în glumă, mai în serios, că nimeni nu vine să-i ceară o poziţie la fabrica de la Cugir sau la combinatul X, semn că „industria e percepută drept un chin, un exil”. Tocmai de aceea, spiritul antreprenorial ar trebui cultivat încă din şcoală, consideră Vosganian. Şi asta nu e tot. Ministerul Economiei face acum o evaluare majoră a resurselor naţionale şi, până la finele anului, pe site-ul instituţiei va fi publicat un atlas economic. „Aşa stabilim ce vom finanţa. Trebuie să ştim ce avem de făcut, nu ca-n 2007”, a spus Vosganian. Ministrul a vorbit şi despre necesitatea de a vinde iniţiativă românească şi de a ne face cunoscuţi prin produsele noastre, aşa cum suedezii sunt celebri pentru rulmenţii lor iar italienii pentru maşinile lor. „Noi, de când ne-am câştigat „independenţa”, am fost tot timpul sub monitorizare - mai întâi austro-ungarii, apoi naziştii, apoi ruşii şi acum FMI. Trebuie să mai scoatem piciorul din cerc, să nu devenim un creuzet pentru investiţiile străine”, a comentat ministrul Economiei.

20 DE ANI DE NEPĂSARE Desigur, va fi un pic complicat ca industria să renască „a la Pasărea Phoenix” într-un timp scurt, mai ales că nepăsarea din ultimele două decenii a băgat în groapă o mulţime de ramuri. Spre exemplu, tot ce ţine de producţia de materie primă pentru industria textilă a dispărut. Lâna adunată de ciobani este trimisă în Turcia (!) pentru spălare şi sortare şi se întoarce la textiliştii români la preţ triplu. În plus, şi fermierii care cultivau in şi cânepă au dispărut. Prin ţară, complexele industriale părăsite au devenit o componentă obişnuită a peisajului. Totul se răsfrânge în preţurile plătite de consumatori. În industria de apărare, producătorii se plâng de lipsa de cupru şi zinc ieftin. Minele s-au închis, procesatorii au dispărut, aşa că singura soluţie este importul. Importul aduce însă inflaţie şi adânceşte deficitul comercial. „Ceva trebuie să se schimbe. Industrializarea este o cerinţă a perioadei prin care trecem”, a conchis Vosganian. Pe lângă industriile zombie (care nu se ştie dacă vor reînvia sau nu), România are şansa de a juca la nivel înalt. La Măgurele se realizează cel mai mare laser din lume, suntem în trend cu imprimantele 3D, iar industria auto merge strună.



12