“Economia românească nu este pusă la adăpost”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tăriceanu:

“Economia românească nu este pusă la adăpost”

Politică 11 August 2011 / 00:00 479 accesări

Fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu crede că apelul de marţi seară al lui Traian Băsescu la adresa coaliţiei, privind riscul alunecării spre populism odată cu majorarea salariilor anul viitor, este “un frumos joc de teatru decât un demers real”: “Acest apel ar trebui să fie îndreptat exclusiv către coaliţie, cu toate că preşedintele a vorbit în termeni destul de vagi şi generali, adresându-se întregului spectru politic, în pofida faptului că, din câte ştiu eu, Opoziţia nu poate să majoreze salariile, ci numai Guvernul”. El a declarat, pentru un post de radio, că apelul făcut de Băsescu la adresa coaliţiei de guvernare privind evitarea populismului nu trebuia făcut public, ci “direct cu partidele din coaliţie”. În opinia lui, “principala preocupare a partidelor aflate la guvernare în acest moment este exact stabilirea datei când pot să mărească salariile, cu toate că România nu şi-a revenit din criza economică şi nici la nivel european criza nu este complet îndepărtată”. Întrebat dacă ţara noastră este la adăpost de o eventuală nouă criză, fostul premier a răspuns: “Nicidecum! Nu există niciun fel de element care să ne facă să credem că România este pusă la adăpost. Dacă la nivel mondial se va declanşa o criză, această criză nu va însemna decât scăderea consumurilor pe diferite pieţe europene, unde România ştiţi că exportă 70% din bunurile produse. Lucrul acesta se va reflecta în mod direct şi foarte rapid asupra economiei româneşti. Deci economia românească nu este pusă la adăpost, să fie foarte clar!”.



12