Economia românească a înregistrat o creștere de 5,2% în primul semestru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Economia românească a înregistrat o creștere de 5,2% în primul semestru

Economie 12 August 2016 / 09:40 1901 accesări

Produsul intern brut a crescut cu 5,2%, pe serie brută, și cu 5% pe seria ajustată sezonier în semestrul I 2016 comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce, în trimestrul doi, avansul PIB a fost de 1,5% față de trimestrul 1 și de 6% față de trimestrul 2 din 2015, potrivit estimărilor semnal publicate vineri de Institutul Național de Statistică.

Pe serie ajustată sezonier, creșterea PIB în T2 a fost de 5,9% față de T2 2015.

În primul trimestru al acestui an, PIB a crescut cu 4,3% față de primele trei luni ale anului trecut și cu 1,6% față de trimestrul anterior.

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estimează că economia românească va înregistra o creștere de 4,2% în 2016, susținută de o cerere internă robustă, urmând ca în 2017 ritmul de creștere să încetinească la 3,7%.



12