Economia României va creşte cu 0,9%, în 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
BERD

Economia României va creşte cu 0,9%, în 2011

Economie 14 Ianuarie 2011 / 00:00 318 accesări

Economia României va creşte cu 0,9% în 2011, estimează directorul reprezentanţei locale a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Claudia Pendred. În ultimii doi ani, expunerea BERD în România a crescut substanţial, la peste 1,3 miliarde euro. Numai în 2010, banca a acordat finanţări de peste 600 milioane euro şi a semnat un acord de 200 milioane euro pentru cofinanţarea programului de coeziune în domeniul protecţiei mediului. „În 2011 vom continua să sprijinim investiţiile în infrastructură, energie şi industrie, dar şi în sectorul financiar şi agro-alimentar. Economia continuă să sufere din cauza efectelor crizei globale şi estimăm că, în 2010, PIB-ul real a scăzut cu 2%. În 2011, există unele semne de revenire uşoară a economiei României, aceasta urmând să înregistreze o creştere modestă, de 0,9%”, a declarat Claudia Pendred, care consideră că principala strategie pe termen scurt trebuie să fie „continuarea aplicării măsurilor dure de consolidare fiscală, convenite în cadrul acordului cu FMI”, la care să se adauge şi alte măsuri de stimulare a revenirii economice.



Ştiri recomandate

12