Ritmul galopant al inflaţiei din ultimele luni ar putea determina Banca Naţională a României să majoreze dobânda de politică monetară la 2% chiar la şedinţa din 8 ianuarie. Din fericire, masura de majorare a dobânzii nu va fi dublată de un deficit de lichiditate, fapt care va ajuta inidcele ROBOR la 3 şi 6 luni să se menţină uşor peste nivelul dobânzii de politică monetară. În privinţa cursului de schimb, analiştii se aşteaptă ca fluctuaţiile să nu depăşească 4,7 lei pentru un euro anul viitor. Preţurile de consum au crescut cu 3,2% în noiembrie 2017 comparativ cu aceeaşi lună de anul trecut, iar inflaţia în creştere va afecta încă şi mai pronunţat cursul de schimb şi dobânzile. Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că inflaţia a înregistrat în noiembrie cel mai ridicat nivel din august 2013, când a fost 3,67%. Ţinta de inflaţie a BNR pentru 2017 este 2,5% (plus minus 1%), iar prognoza este de 2,7% la finalul anului. Primele „victime" ale creşterii inflaţiei peste aşteptări sunt dobânzile şi cursul de schimb.
În consecinţă, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru, se aşteaptă la o rată a inflaţiei de 3,5% decembrie la decembrie, perspectivele de creştere păstrându-se şi anul viitor. „Mă aştept ca, la începutul anului viitor, rata inflaţiei să crească la 4,5-5%. Este clar, inflaţia creşte din cauza excesului de cerere. Creşterea economică la trei trimestre a fost de 8,8%, în timp ce consumul a crescut cu 13,3%. Toate acestea sunt semne clare de supraîncălzire a economiei, ceea ce ar putea determina banca centrală să crească dobânda de politică monetară la 2% chiar de la şedinţa din luna ianuarie", a declarat Ionuţ Dumitru. Acesta a precizat că în alte patru cinci viitoare şedinţe de politică monetară, BNR ar putea duce dobânda cheie până la nivelul de 3%.
Ceva mai conservator, economistul şef al ING Bank, Ciprian Dascălu, crede că BNR va modifica dobânda cheie abia la şedinţa din februarie, deşi creşterea peste aşteptări a inflaţiei s-ar putea să influenţeze mai repede deciziile Consiliului de Administraţie al BNR. Şi în cazul economistului ING Bank previziunile pentru prima etapă de majorare a dobâmzii de politică monetară sunt de 0,25%, de la 1,75% la 2%.
În termeni simpli, persoanele ale căror rate la credit se vor modifica în inauarie, în baza Robor la 3 sau 6 luni din ultima zi lucrătoare a anului sau prima din anul următor, vor avea șansa să plătească ratele la credit cu un indice ROBOR majorat cu maximum 20%, față de cel plătit la ultima rată, pentru împrumuturile legate de ROBOR 3 luni. Cele legate de Robor la 6 luni vor avea însă o majorare a indicelului de referință de 50-55%.
Cea de-a doua victimă a inflației ridicate va fi cursul de schimb, aflat sub permanenta presiune a deficitului de cont curent. Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5,3 miliarde de euro, în primele zece luni din acest an, în creştere cu 87%, comparativ cu perioada similară din 2016, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).