Economia trage de fiare şi-n 2014

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Banca Mondială, optimistă

Economia trage de fiare şi-n 2014

Economie 16 Ianuarie 2014 / 00:00 503 accesări

SEMNE BUNE Banca Mondială (BM) anticipează pentru 2014 o creştere de 2,5% a economiei României, similară cu cea estimată pentru 2013, indicatorul urmând să accelereze uşor anul viitor, la 2,7%, potrivit Prognozei Economice Globale a instituţiei financiare internaţionale. BM a îmbunătăţit astfel estimările pentru 2013 şi 2014 în cazul României, faţă de ediţia de anul trecut a raportului, dar a redus creşterea economică previzionată pentru 2015. Reamintim că economia a crescut cu 4,1% în trimestrul III din 2013. A fost cel mai rapid avans din ultimii doi ani, susţinut de exporturi şi de recolta agricolă foarte bună. Datele au fost confirmate de premierul Victor Ponta, care a spus că „România a încheiat 2013 cu un deficit bugetar de 2,5% din PIB şi o creştere de 2,7%, mai mare decât prognoza“. Pentru anul trecut, Guvernul, FMI şi Comisia Europeană anticipaseră un plus de 2,2% după primul semestru. Estimările de la începutul anului au fost mult mai precaute (1,6%). Totuşi, ţara noastră nu este imună la riscuri, avertizează Banca Mondială: „Reducerea abruptă a infuziilor de bani derulate de băncile centrale din statele dezvoltate ar putea genera şocuri pentru economiile emergente. O reducere a fluxurilor de bani străini nu este exclusă; în cazuri extreme, putem vedea şi o contracţie cu 80%, fapt care va afecta semnificativ creşterea economică“.

ISTORIA SE REPETĂ BM face referire în special la modificarea politicii monetare a Rezervei Federale (Fed) din SUA, care a decis să pună frână injecţiilor de capital în economie, începând din această lună. Cei mai mulţi analişti spun că programul Fed, în valoare totală de 85 miliarde dolari, va continua să fie micşorat cu 10 miliarde/lună, urmând să fie eliminat complet până la finele anului. Să ne amintim însă că în vara lui 2013, după ce şeful Fed, Ben Bernanke, şi-a prezentat planul pentru 2014, fluxurile de capital către economiile emergente au scăzut imediat. Astfel, Banca Mondială avertizează că situaţia s-ar putea repeta, însă la o scară mai largă, „cu efecte concentrate în zona statelor cu venit mediu, pieţe financiare relativ bine dezvoltate şi dezechilibre în economia internă“. Totuşi, în scenariul său de bază, BM previzionează o ajustare calmă, însoţită de o reducere modestă a fluxurilor de bani. Pentru economia mondială, instituţia are o prognoză de creştere cu 3,2% în 2014, datorită semnelor bune din SUA, zona euro şi, într-o oarecare măsură, Japonia.



12