Economia va creşte cu 1,9% în 2010

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Economia va creşte cu 1,9% în 2010

Economie 31 Martie 2010 / 00:00 394 accesări

BCR a revizuit în urcare estimarea privind creşterea economică din acest an, de la 0,6%, la 1,9%, şi anticipează că nivelul Produsului Intern Brut (PIB) anterior începerii recesiunii economice va fi atins cel mai devreme în 2012, a declarat economistul şef al băncii, Lucian Anghel. „Deşi nivelul de incertitudine este unul ridicat, economia ar putea reveni pe teritoriul pozitiv în 2010, în condiţiile reluării la un nivel mai mult decât moderat a investiţiilor în zona privată, reluare susţinută în principal de investiţii străine directe”, a spus Anghel. Totodată, consumul populaţiei ar putea consemna o creştere redusă, în special din cauza unei producţii agricole bune şi a unui efect de bază puternic. „Nivelul PIB anterior începerii recesiunii economice va fi atins cel mai devreme în anul 2012, iar creşterea economică se va situa sub potenţal în următorii ani”, a mai spus Anghel.

Taguri articol


12