Economia va creşte cu cel mult 1%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În 2011

Economia va creşte cu cel mult 1%

Economie 12 August 2010 / 00:00 380 accesări

Economia României nu îşi va reveni prea uşor după ce aproape s-a prăbuşit în aceşti ani, iar creşterea economică nici nu va fi semnificativă, spun analiştii economici. Potrivit ecomistului Cristian Păun, economia României va scădea, în cel mai bun caz, cu 1,5% în 2010. Problema este că revenirea nu va fi atât de puternică pe cât estimează unii analişti, anume o creştere de 3-4% în 2011. Cristian Păun anticipează un avans cuprins între 0 şi 1% pentru anul viitor. „Nu ştiu dacă se poate numi o creştere economică după ce a scăzut atâta şi după ce economia aproape că s-a prăbuşit. Creşterea va fi o mică compensare faţă de nivelul pe care l-am avut acum trei ani”, a declarat analistul economic Cristian Paun. O estimare similară a fost lansată şi de viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Cristian Popa, care consideră că vom avea o revenire economică lentă, corespunzătoare unui ciclu economic în formă de „L”. Pe de altă parte, tocmai această activitate economică slabă va ajuta banca centrală în privinţa inflaţiei după ce efectele taxei pe valoarea adăugată se vor reduce. „Această continuare a lipsei de ieşire din criză va ajuta inflaţia, în sensul că presiunile din partea cererii vor fi reduse, iar comecinaţi vor reacţiona nemărind preţurile şi scăzundu-le cât pot”, susţine consultant economic, Bogdan Baltazar.

Taguri articol


12