Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în scădere prognoza privind contracţia economică a României în acest an, de la 4%, la 7,7% din Produsul Intern Brut (PIB), estimare care se plasează uşor sub cea a Fondului Monetar Internaţional (FMI), de 8-8,5% din PIB, potrivit datelor instituţiei. Instituţia prognozează că economia va ieşi din recesiune abia la finele anului viitor, anticipînd un avans economic, în serie brută, de 0,8% în trimestrul trei, comparativ cu perioada similară din 2009, şi de 4,1% în ultimele trei luni. Economia va înregistra, în primele două trimestre din 2010, scăderi, în serie brută, comparativ cu perioada similară din 2009, de 3,5% şi respectiv, 1,2%. Astfel, CNP anticipează că economia îşi va menţine ritmul negativ pînă la finele anului, iar prima creştere a PIB va fi înregistrată, potrivit Comisiei, în al doilea trimestru din 2010, cînd economia va avansa cu 1% faţă de primele trei luni. CNP mai estimează că în trimestrul al treilea al acestui an, în serie ajustată, economia va raporta cea mai semnificativă scădere, respectiv 9,2%, iar în ultimul trimestru declinul se va tempera la 7,3%. Pentru anul următor, CNP anticipează, în prognoza preliminară de toamnă, că economia îşi va relua ritmul de creştere, iar PIB-ul va urca în termeni reali cu 0,5%, peste prognoza anterioară a CNP. Pentru 2011, Comisia estimează o creştere economică de 2,4%. FMI anticipează pentru România o scădere economică de 8-8,5% în 2009, dublu faţă de estimarea din luna martie, de 4,1%, şi o uşoară creştere a PIB anul viitor, de 0,5%-1%. Reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale au fost de acord, în august, cu majorarea deficitului bugetar la 7,3% din PIB în 2009, comparativ cu proiecţia anterioară de 4,6% din PIB, şi la reducerea acestui dezechilibru sub 6% din PIB anul viitor.