Perspectivele pentru economiile avansate se îmbunătăţesc, pe fondul redresării zonei euro, potrivit unui raport publicat, ieri, de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). Indicatorul compozit CLI, calculat de OECD pentru cele 33 de state membre ale organizaţiei, a crescut în noiembrie, ajungând la 100,9 puncte, de la 100,7 puncte în luna octombrie. Este cel mai ridicat nivel al acestui indicator din martie 2011 încoace. Zona euro a înregistrat o schimbare pozitivă a evoluţiei economice, indicatorul urcând la 101 puncte în luna noiembrie, pe fondul îmbunătăţirii perspectivelor principalelor economii - Germania, Franţa şi Italia. De asemenea, se înregistrează un avans solid în SUA şi Japonia. Pentru marile economii emergente, perspectiva este mixtă. China înregistrează o creştere nesigură, indicele compozit a urcat în noiembrie la 99,4 puncte, de la 99,3 puncte în octombrie, în timp ce, în India, indicatorul s-a menţinut la 97,5 puncte, iar în Rusia s-a observat a treia creştere lunară consecutivă.
Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 33 de state membre ale OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.
SCHIMB DE MASĂ MONETARĂ Orice economie are nevoie de bani. Noile bancnote de 10 euro, care fac parte din seria „Europa” şi care au elemente noi de siguranţă şi sunt îmbunătăţite, vor începe să circule din 23 septembrie 2014, a anunţat luni Yves Mersch, membru al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene (BCE). BCE îşi continuă planul de a lansa a doua serie de bancnote euro, după peste zece ani de la intrarea în vigoare a monedei unice europene. BCE îşi continuă astfel planul de a lansa a doua serie de bancnote, plan început cu punerea în circulaţie, la 2 mai anul trecut, a noilor bancnote de 5 euro din seria „Europa“. Treptat, BCE va înlocui restul bancnotelor, în ordinea crescătoare a valorii lor.
Deşi noile bancnote de 10 euro seamănă cu cele emise în 2002, noile „hârtii” vor avea un aspect mai proaspăt şi au fost dotate cu elemente noi de siguranţă împotriva contrafacerii. Noile bancnote includ în partea dreaptă portretul unui personaj din mitologia greacă. Vor fi mai rezistente, vor avea o suprafaţă protectoare şi nu vor trebui înlocuite prea des, reducând astfel costul şi impactul asupra mediului. Pe lângă portret, holograma Europei şi apeduct, noile bancnote vor conţine şi un număr, a cărui culoare se schimbă de la verde smarald la albastru când hârtia este înclinată. Yves Mersch a informat totodată că Sistemul european al Băncilor Centrale (Eurosistemul) face eforturi pentru a ajuta la adaptarea sistemelor de autentificare şi a maşinilor de verificare şi procesare a bancnotelor şi i-a sfătuit pe proprietarii acestor aparate să intre cât mai repede în contact cu furnizorii şi producătorii.
BCE a mai anunţat ieri că în cea de-a doua jumătate a anului trecut au fost retrase din circulaţie 353.000 de bancnote euro contrafăcute, mai mult decât cele 317.000 bancnote euro contrafăcute retrase în prima jumătate a anului trecut sau cele 280.000 bancnote euro contrafăcute retrase în cea de-a doua jumătate a lui 2012. Cu toate acestea, volumul bancnotelor contrafăcute rămâne foarte scăzut, raportat la numărul de bancnote euro autentice aflate în circulaţie în perioada respectivă, de peste 15 miliarde. BCE a precizat că peste 75% dintre bancnotele euro contrafăcute sunt de 20 euro şi de 50 euro. A crescut însă numărul bancnotelor de 10 euro contrafăcute, chiar dacă acestea reprezintă numai 6,3% din total. Cele mai multe (98%) dintre bancnotele contrafăcute au fost identificate în ţări din zona euro. Numai aproximativ 1,5% au provenit din state membre ale UE din afara zonei euro şi 0,5% din alte regiuni ale lumii.