ANUL ÎNCEPUSE BINE... Economia României se află sub lupa bancherilor tot timpul, din motive lesne de înțeles. Radu Crăciun, director de cercetare și economist-șef al Băncii Comerciale Române (BCR), a declarat într-un interviu că, deși încă nu are niște date oficiale detaliate, economia țării va crește cu 2,4% - 2,6% în acest an (deși, la începutul anului, estimarea se situa undeva pe la 3%), în condițiile unui an agricol similar lui 2013 și pe baza exporturilor, care vor continua să performeze decent. El recunoaște că au existat factori care au afectat, într-o anumită măsură, evoluția economiei în prima jumătate a anului, însă crede că suspectul principal îl reprezintă activitatea de construcții și, prin ricoșeu, faptul că lucrările publice de infrastructură și de investiții au cunoscut o scădere semnificativă. "Anul începuse foarte bine. Cifrele pe consum, sau cele care sunt corelate cu consumul, arătau foarte bine. Spre exemplu, vânzările cu amănuntul. Asta ne-a făcut și pe noi, și pe alții să ne modificăm estimările de creștere economică în sus. Din punctul acesta de vedere, datele pe trimestrul II au venit ca un duș rece. Încă vedem semne că acest consum își revine, dar nu este suficient. Ceea ce lipsește și pare să fie în declin este partea de investiții în sectorul public", a explicat Crăciun.
CALCULE Economistul BCR așteaptă datele oficiale detaliate, însă crede că este necesară și o revenire a investițiilor, în special în sectorul public, pentru că, având în vedere contextul internațional nefavorabil, economia românească trebuie stimulată din interior. Oficialul BCR ia în calcul deficitul bugetar, politica monetară, zona euro și tot ce poate influența în mod real economia țării. El a vorbit și despre necesitatea creșterii veniturilor la bugetul de stat, pentru a avea șanse de creștere a cheltuielilor pentru educație, sănătate și alte domenii deficitare. În plus, Crăciun a atras atenția asupra lipsei de forță de muncă mediu-calificată în România, dar și în legătură cu adâncirea disparităților de dezvoltare dintre regiunile țării.