Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, promite, pe blog, că va organiza o zi a porţilor deschise la minister. „Aşadar, prima dintre promisiunile mele a fost, deja, îndeplinită. Ceasul din turla Ministerului Economiei dă, iarăşi, ora exactă. Iar când va fi ziua porţilor deschise invit lumea în cabinetul meu la un concert din Johann Sebastian Bach şi Frederic Chopin, la pianina care a fost din nou acordată. Până atunci, însă, vom vorbi despre soarta Oltchim, despre revitalizarea industriei de apărare şi despre alte teme care nu sunt la fel de plăcute auzului, dar sunt cât se poate de urgente”, a scris Vosganian pe blog. În timpul guvernării Tăriceanu, pe când conducea acelaşi minister, Vosganian a descoperit în subsolul instituţiei o pianină austriacă din secolul XIX, pe care a acordat-o şi a dus-o în biroul său. „De câte ori venea cineva care să-mi ceară bani şi nu aveam, îi cântam la pian”, a povestit el, râzând, la acea vreme. (T.I.)