22 Decembrie 2024, 18:06
Cursul leu/euro se situa în jurul valorii de 4,5879 lei/euro pe piața interbancară la ora 11,30, iar economiștii cred că BNR nu a intervenit până în acest moment. Potrivit acestora, volumele tranzacționate pe piața interbancară sunt mai mari decât cele dintr-o zi obișnuită. De asemenea, aceștia au precizat că și în trecut, atunci când deprecierea avea la bază mai mult factori interni, Banca Centrală lăsa cursul liber. Cel mai înalt vârf atins pe piața interbancară a fost la ora 11:08, de 4,5921 lei/euro.