Nominalizarea premierului, după o perioadă de zece zile de negocieri intense în România, îşi face resimţit ecoul şi în presa internaţională, care subliniază misiunea dificilă a economistului Theodor Stolojan, pe fondul crizei mondiale. Agenţiile de presă internaţionale au relatat despre desemnarea, de către preşedintele Traian Băsescu, a lui Theodor Stolojan, pentru postul de premier, apreciind că experienţa acestuia ca fost ministru de finanţe, premier şi expert al Băncii Mondiale îi poate fi de ajutor. Potrivit Reuters, fostul expert al Băncii Mondiale se va confrunta cu provocarea de a construi o punte între diferenţele de politică dintre rivali istorici, într-o coaliţie neconfortabilă dintre PD-L, partid din care face parte, şi social-democraţi. În opinia analiştilor Reuters, “după doi ani de blocaj politic din cauza certurilor dintre principalele partide politice şi guvernul minoritar care şi-a încheiat mandatul, România are nevoie acum de un proces ferm de luare a deciziilor şi de restricţii fiscale pentru a preveni recesiunea”. Reuters aminteşte că, în condiţiile în care creşterea economică a României încetineşte, numeroşi economişti spun că noul stat membru în UE ar putea aluneca spre o criză financiară, anul viitor, din cauza dependenţei mari de banii lichizi din străinătate. Cotidianul britanic Financial Times apreciază că Stolojan, candidatul democrat-liberalilor care au cîştigat alegerile la limită, în faţa rivalilor lor de stînga, social-democraţii din cadrul PSD, în urmă cu zece zile, se confruntă cu o misiune dificilă, aceea de a forma o coaliţie într-o perioadă în care economia, caracterizată printr-o creştere remarcabilă în ultimii opt ani, pare să se îndrepte către o perioadă de stagnare. Cotidianul “The Irish Times”, care relatează la rîndul său nominalizarea lui Stolojan, subliniază, pe lîngă misiunea dificilă cu care se confruntă premierul desemnat din cauza crizei financiare, şi ostilitatea reciprocă ce a marcat în trecut relaţiile dintre cele două partide ale noii coaliţii. Într-o relatare detaliată a situaţiei postelectorale a României după 30 noiembrie, primul scrutin legislativ organizat după aderarea la UE, BBC subliniază că înaintea acestuia, preşedintele Băsescu îşi exprimase preferinţa pentru un Guvern de centru-dreapta. Radio France Internationale, care remarcă, la rîndul său, adversitatea de pînă în prezent a celor două partide care s-au decis să formeze alianţa de guvernămînt, subliniază intenţiile clare pe care preşedintele le-a urmărit, în opinia sa, prin desemnarea noului premier. Potrivit RFI, şeful statului, îngrijorat să nu continue climatul de criză pe care l-a avut cu premierul Tăriceanu, a avertizat că intenţionează să decidă singur numele premierului, ceea ce a şi făcut, desemnîndu-l pe unul dintre aliaţii săi, Theodor Stolojan, care i-a fost consilier economic din 2005. Postul de televiziune Euronews se concentrează pe opiniile diferite faţă de premierul desemnat. Unii îl consideră un economist de încredere, ideal pentru a prelua conducerea pe fondul crizei economice, în timp ce alţii îl văd drept un discipol orb al preşedintelui Băsescu.