Autorităţile de la Quito şi-au rechemat ambasadorul de la Londra, în legătură cu analizarea cererii de azil depuse de fondatorul site-ului Wikileaks, Julian Assange, a anunţat preşedintele ecuadorian Rafael Correa. „Ne rechemăm ambasadorul de la Londra pentru consultări, pentru că este vorba despre o problemă foarte serioasă”, a anunţat preşedintele Correa la Quito într-o declaraţie radiodifuzată. Ecuadorul a primit o cerere de azil din partea lui Julian Assange, care s-a refugiat de marţi la ambasada sa din capitala britanică pentru a evita extrădarea în Suedia într-un dosar de presupus viol. Acesta se teme că va fi apoi transferat în SUA ca să fie judecat pentru spionaj, după ce a divulgat pe site-ul său peste 250.000 telegrame diplomatice americane. „Vom aborda cu mare prudenţă, responsabilitate şi seriozitate această problemă, fără să acceptăm însă presiuni din partea nimănui”, a adăugat preşedintele ecuadorian, lider de stânga foarte critic la adresa SUA.
Preşedintele Correa a precizat că ambasadorul ecuadorian la Londra, Ana Alban, a avut miercuri o întrevedere au autorităţile britanice despre dosarul lui Julian Assange. „Am primit un mesaj foarte amabil de la Guvernul britanic, în care ni se explică punctul său de vedere. Îl vom lua în consideraţie, dar, în cele din urmă, Ecuadorul este cel care va lua decizia în mod suveran”, a încheiat acesta.