Edie Falco, o mămică... motorizată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Legislaţie permisivă

Edie Falco, o mămică... motorizată

Monden 19 Iunie 2013 / 00:00 266 accesări

Ne-am obişnuit să o vedem în roluri de femeie dură şi aspră în serialele „The Sopranos / Clanul Soprano” sau „Nurse Jackie / Sora Jackie”, dar actriţa americană Edie Falco este, în realitate, mult mai afectuoasă decât şi-ar putea imagina mulţi. În plus, este o mamă foarte grijulie şi protectoare cu cei doi copii ai săi, Anderson, de 8 ani, şi Macy, de 5 ani. Vedeta de televiziune, de 49 de ani, ţine mult să aibă o viaţă normală şi la New York poate fi văzută în circumstanţe cât se poate de banale. Zilele trecute, Edie Falco a produs uimire pentru că a dat dovadă de curaj ducându-şi ambii copii pe scuter. Firea ei rebelă a ieşit astfel la iveală. Numai că actriţa nu a făcut rabat de la niciuna dintre măsurile de protecţie pentru ea şi copiii săi. În afara căştilor de pe cap, copiii erau legaţi de corpul ei cu ceea ce păreau a fi nişte hamuri şi curele din piele, bine strânse!

În trecut, Edie Falco s-a mai plimbat pe scuter, dar numai cu câte un copil. Pe fiica sa Macy a plimbat-o cel mai mult şi de la vârstă fragedă, ţinând-o în poală. Actriţa se plimbă des pe străzile din cartierul new-yorkez Tribeca, care nu sunt dintre cele mai sigure din lume. Actriţa conduce o motocicletă FlyKly Electric Bike, care însă în SUA este trecută la categoria biciclete, ceea ce înseamnă că nu este nevoie de carnet de conducere, iar Poliţia o poate lăsa pe vedetă să îşi plimbe copiii. O astfel de motocicletă ajunge la o viteză de maxim 40 de kilometri pe oră. În anumite state americane, precum Ohio şi Michigan, este interzis să duci pe motocicletă mai mult de o persoană. Statul american New York are o legislaţie mult mai permisivă.

Edie Falco a recunoscut în trecut că este o mamă foarte grijulie şi protectoare. Nu le permite copiilor să se uite la televizor şi este foarte atentă să nu fie expuşi la violenţă. De exemplu, nu le dă voie să o vadă în serialul „Nurse Jackie / Sora Jackie”, pentru că fiul său Anderson nu suportă să vadă sânge. În schimb, îi ia peste tot cu ea, chiar şi la filmări, dar nu au nici cea mai vagă idee cu ce se ocupă mama lor.



12