Edith Miklos s-a accidentat în cursa de coborâre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Jocurile Olimpice de iarnă

Edith Miklos s-a accidentat în cursa de coborâre

Sport 19 Februarie 2010 / 00:00 440 accesări

Miercuri, la Jocurile Olimpice de la Vancouver s-au decernat primele medalii şi în concursul feminin de schi alpin. Proba de coborîre i-a revenit marii favorite, americanca Lindsey Vonn (25 de ani), care a câştigat prima sa medalie olimpică, după cele patru cucerite la Campionatele Mondiale (aur la coborâre şi la Super-G, în 2009; argint la coborâre şi la Super-G, în 2007). Pe locurile următoare s-au clasat Julia Mancuso (SUA) şi Elisabeth Gorgl (Austria). Pista a fost îngheţată şi foarte dificilă, motiv pentru care mai multe sportive au abandonat. Printre ele, şi românca Edith Miklos (21 de ani), care a suferit o entorsă la genunchi după o căzătură foarte urâtă în urma căreia a percutat violent gardul de protecţie. Ea a fost evacuată de pe pistă cu elicopterul, iar cursa întreruptă mai multe minute. Pe lângă Miklos, s-au mai accidentat alte două schioare, elveţianca Dominique Gisin şi franţuzoaica Marion Rolland (ruptură a ligamentelor încrucişate la genunchiul stâng), în timp ce suedeza Anja Paerson a scăpat nevătămată, tot în urma unei groaznice căzături. În proba de dublu sanie, echipajele României au terminat pe locurile 17 (Cosmin Chetroiu - Ionuţ Ţăran) şi, respectiv, 20 (Paul Ifrim - Andrei Anghel). Campioni olimpici au devenit austriecii Andreas Linger şi Wolfgang Linger, urmaţi de letonii Andris Sics şi Juris Sics şi de germanii Patric Leitner şi Alexander Resch.

Astăzi, în ziua a şaptea a competiţiei, România va avea doar două reprezentante în concurs: pe Monika Gyorgy la schi fond, proba de urmărire 15 km (7,5 km în stilul clasic, 7,5 km în stilul liber), şi pe Maria Marinela Mazilu în ultimele două manşe de skeleton.

Iată şi ceilalţi medaliaţi de miercuri: schi fond, sprint (f): 1. Marit Bjoergen (Norvegia); 2. Justyna Kowalczyk (Polonia); 3. Petra Majdic (Slovenia); schi fond, sprint (m): 1. Nikita Kriukov (Rusia); 2. Alexander Panzhinskiy (Rusia); 3. Petter Northug (Norvegia); schi artistic, half-pipe (m): 1. Shaun White (SUA); 2. Peetu Piiroinen (Finlanda); 3. Scott Lago (SUA); short-track, 500 m (f): 1. Meng Wang (China); 2. Marianne Saint-Gelais (Canada); 3. Arianna Fontana (Italia); patinaj viteză, 1.000 m (m): 1. Shani Davis (SUA); 2. Mo Tae-Bum (Coreea de Sud); 3. Chad Hedrick (SUA).

ŞTIRI OLIMPICE PE SCURT

@ Rezultate din turneul olimpic masculin de hochei pe gheaţă: Finlanda - Belarus 5-1 (Grupa C); Suedia - Germania 2-0 (Grupa C); Cehia - Slovacia 3-1 (Grupa B).

@ Sportivul american Shaun White, în vârstă de 23 de ani, şi-a păstrat titlul olimpic în proba de half-pipe şi a devenit al treilea “raider” din istoria snowboardului care a reuşit această performanţă, după elveţianul Philipp Schoch (în proba de slalom uriaş paralel, în 2002 şi 2006) şi americanul Seth Wescott (în proba de snowboardcross, în 2006 şi 2010).

@ Patinatorul american Shani Davis, care în urmă cu patru ani devenea primul sportiv de culoare care câştigă o medalie de aur individuală la JO de iarnă, şi-a păstrat titlul din proba de 1.000 m.

@ Sportivul german David Moller, vicecampion olimpic în proba de sanie, şi-a rupt un dinte muşcând medalia câştigată luni, la îndemnul fotografilor. El şi-a refăcut imediat dintele datorită unui stomatolog care colaborează cu lotul olimpic al Germaniei.

@ Directorul de competiţii al probelor feminine de schi alpin, Atle Skaardal, a spus că regretă numeroasele căzături înregistrate în proba de coborâre de miercuri, însă nu îşi asumă responsabilitea pentru accidentele respective. „În zona acelei sărituri lungi, unde s-au produs câteva accidente, problema nu este lungimea, ci viteza. După antrenamentele de luni a plouat, iar acum zăpada a îngheţat, iar concurenţii au dificultăţi în a se adapta. Vom modifica zona, astfel încât săritura să fie mai scurtă şi vom reduce coborârea de la super-combinată”, a declarat fostul schior norvegian. În ultimele zile, mai mulţi antrenori s-au arătat îngrijoraţi de faptul că schioarele nu au efectuat decât un antrenament pe pârtia respectivă, unde s-a concurat pentru Cupa Mondială în anul 2008.

@ Fondistul neo-zeelandez Benjamin Koons a fost suspendat pentru cinci zile de către Federaţia Internaţională de Schi şi nu va putea participa în probele de 15 km şi sprint. Un test de sânge a arătat că hemoglobina lui Koons depăşea nivelul maxim admis de 17 grame pe decilitru tolerat de FIS. Pentru moment nu este o sancţiune dictată pentru dopaj, ci o măsură de a proteja sănătatea atletului, care se va putea întoarce în concurs dacă hemoglobina va coborî sub limita admisă. Koons nu a mai participat în competiţiile internaţionale din 2005, dar s-a calificat pentru Jocurile Olimpice. Koons este al treilea sportiv căruia i s-a interzis să ia startul în probele de schi, după fondistul estonian Kaspar Kokk şi rusul Niaz Nabeev, specialist în combinata nordică.



12