Monitorul Oficial va realiza o ediţie electronică gratuită, accesibilă pe Internet, destinată informării persoanelor fizice şi care va include, printre altele, anunţurile de atribuire a contractelor publice, conform unui proiect de Ordonanţă pus în dezbatere de Secretariatul General al Guvernului. \"Avantajele în procesul de informare a cetăţenilor sînt evidente (accesare gratuită, în orice moment, din orice punct de pe glob - foarte util pentru românii din străinătate şi din zone mai greu accesibile, dar conectate la Internet -, costuri de distribuţie foarte mici) şi sînt evidenţiate de creşterea puternică a accesului la Internet, tot mai prezent inclusiv în zonele rurale ale României\", se arată în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial. Proiectul de ordonanţă introduce un nou articol, potrivit căruia în Partea a VI-a a Monitorului Oficial se vor publica anunţurile privind atribuirea contractelor de achiziţie publică şi a contractelor de concesiune de lucrări şi servicii publice, a contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, precum şi alte anunţuri stabilite prin dispoziţii legale. Produsul gratuit, în format PDF, va fi suportat din tariful de publicare, iar preţul abonamentului tipărit la Monitorul Oficial, principalul produs actual al regiei, va fi redus. Cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, Părţile I-VII, se vor suporta de către emitenţi, pe baza tarifelor aprobate anual de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Pentru Partea I, în limba maghiară, cheltuielile de publicare vor fi suportate de Camera Deputaţilor.