Ca orice om normal, am și eu slăbiciuni. Una dintre ele se numește „Românii au talent“. De ce? Pentru că este unul dintre din ce în ce mai puținele momente în care sunt mândră că sunt româncă. De câte ori, de-a lungul celor șapte sezoane, am văzut oameni obișnuiți cântând, dansând sau etalându-și abilități surprinzătoare, mi s-a activat orgoliul mioritic. Asta pentru că prea suntem desconsiderați, jigniți, terfeliți, atât prin statele unde mergem să muncim, cât, și mai grav, în propria noastră țărișoară. Cu toate acestea, nu voi mai urmări sezonul opt…

Show-ul acesta nu mai este despre talent! Ci despre compasiune. Câștigătoarea ultimei ediții nu a fost, nici pe departe, printre cei mai talentați concurenți, dar a beneficiat de bunăvoința publicului și chiar a juriului, datorită handicapului cu care s-a născut. Departe de mine gândul de a considera că persoanele de acest fel trebuie marginalizate, ținute într-un țarc sau, ferească Dumnezeu!, exterminate. Nici pomeneală de așa ceva! Orice persoană cu dizabilități trebuie ajutată și încurajată să trăiască pe cât de normal îi permite handicapul. Dar rolul acesta revine aparținătorilor și, nu în ultimul rând, statului român. Cel care are obligația, nu numai datoria, să-i ofere condiții pentru o viață normală. O viață în care să nu fie forțată să-și etaleze o oarecare abilitate și, odată cu ea, handicapul pentru a putea să aibă o casă dotată și adaptată nevoilor ei. Problema mea nu este Lorelai Moșneguțu, căreia îi doresc tot binele din lume! Problema mea ține de organizatorii acestui show, dar și de români.

Primii au făcut o greșeală impardonabilă, acceptând ca Lorelai să participe. Este vorba despre spectacolul domnilor, nu despre circul în care, nu cu mult timp în urmă, erau expuse persoanele cu dizabilități întru atragerea privitorilor către „ciudățenii“. Este vorba despre Florin Călinescu, cel care și-a pus, efectiv, mâna la ochi atunci când Lorelai a pășit pe scenă, iar imaginile pot dovedi oricând acest lucru. Este vorba despre cele spuse sau, mai corect... spus, nespuse de Andra, în condițiile în care niciodată nu a pomenit ceva despre talentul vocal al câștigătoarei, ci despre plăcerea acesteia de a cânta. Este vorba despre diplomația lui Andi Moisescu, cel care a recurs la tot bagajul său de cuvinte, loc în care nu a găsit, totuși, termenul „talent“. Este vorba despre Mihaela Rădulescu, cea care a ținut cu orice preț să demonstreze că și o divă de Monaco are suflet milos, însă nu a putut să realizeze că problemele acestei fete nu se rezolvă cu cei 120.000 de euro!

Și, nu în ultimul rând, este vorba de ceilalți participanți la show. Dacă ar fi privit atenți (valabil și pentru telespectatori) la membrii juriului, ar fi observat că pe fețele trupei de dansatori, creditată și ea cu șanse câștigătoare, zâmbetul se transformase în grimasă. Ce ar fi putut să mai facă sărmanii, conștienți fiind că nu puteau să aibă atitudine de potențiali învingători fără a fi considerați lipsiți de suflet? Eventual să regrete că sunt normali?! Și, până una-alta, cine îmi garantează că, în sezonul următor, fie și un singur român nu va mai dori să participe la acest spectacol, de teamă că va avea drept contracandidat o altă persoană cu handicap? Moment la care, fie și genial în talentul lui, va fi obligat să spună că a obosit să fie normal!

Și mai este vorba despre românii care au votat. Fără să facă diferența între talent și compasiune. Fără să realizeze că nația aceasta, dacă vrea să fie acolo unde îi este locul, trebuie înainte de orice să-și apere normalitatea, valorile, talentele reale și să lupte… normal (petiții, manifestații, acțiuni caritabile, inițiative civice, propuneri legislative, hotărâri de guvern etc.) pentru cei cu probleme, cei cu dizabilități, cei minoritari. De orice fel. Dacă nu vor face acest lucru, din ce în ce mai mulți compatrioți de-ai lor vor spune că s-au săturat să fie normali. Și majoritari. Adică s-au săturat să le fie atacate valorile familiale normale, asta neînsemnând că au ceva împotriva minorităților sexuale, pe care le acceptă, le respectă și le susține dreptul parteneriatului civil, dar nu le vor lăsa să încalce sfânta taină a căsătoriei. Adică sunt sătui să fie agresați verbal pe vreo stradă dintr-o țară majoritar creștin ortodoxă (de exemplu) de reprezentanții te miri cărei secte dornice de prozeliți, ceea ce nu înseamnă că îi vor stârpiți. Sau li s-a cam lehămesit să fie agresați, chiar și fizic, de reprezentanții unei etnii colorate, naționalitate care, de altfel, a devenit parte din viața lor. Adică s-au cam sastisit să-și plătească normal taxele și impozitele, ca, mai apoi, din bugetul constituit și din sumele acestea să fie plătiți cei care, în mod anormal, stau acasă pe banii din ajutorul social, refuzând orice ofertă de muncă. Adică sunt saturați de mârlănia îmbogățiților semianalfabeți, de corupții care pozează în victime, de sistemele corupte ce fac victime, de aroganța politicienilor, de… Altfel spus, s-au SĂ-TU-RAT ca toate aceste anormalități să fie ridicate la rang de normalitate și de minoritățile de orice fel, ce mai au puțin și vor dicta cum să se comporte și, mai grav, să gândească majoritatea…