Desfăşurată la finalul săptămânii trecute, la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, selecţia pentru formarea loturilor naţionale la categoria de vârstă 13 ani l-a scos din nou în prim-plan pe Edris Fetisleam (CS Ştiinţa, antrenor Dorin Ochiuleţ). Clasat pe primul loc la categoria de vârstă 12 ani, constănţeanul a fost invitat de Federaţia Română de Tenis să se lupte cu jucători mai mari cu un an decât el şi a avut o prestaţie excelentă, încheind întrecerea, la care au luat parte 16 sportivi, pe locul 5. Fetisleam l-a depăşit în turul preliminar pe Mihnea Bara, cu 6-3, 6-2, iar în grupa principala a obţinută trei victorii: 5-7, 7-6, 7-5 cu Eduard Adam, 1-6, 6-4, 6-2 cu Răzvan Codescu şi 6-4, 6-3 cu Cezar Georgescu şi a înregistrat patru înfrângeri: 2-6, 0-6 cu Călin Manda, 3-6, 1-6 cu Sorin Iordache, 6-7, 1-6 cu Daniel Cozma şi 3-6, 2-6 cu Alexandru Manole.
„Sunt mulţumit de evoluţia lui Edris, mai ales că este mai mic cu un an decât ceilalţi participanţi. În plus, faptul că a intrat în grupa principală i-a oferit şansa de a juca şapte meciuri în compania unor adversari buni. A început bine, cu două victorii în prima zi, însă oboseala şi-a spus cuvântul. Există o diferenţă de gabarit faţă de jucătorii în vârstă de 13 ani, care lovesc mai tare şi sunt avantajaţi de suprafaţa rapidă, dar s-a descurcat bine. După turneu, Edris a plecat într-un cantonament la Poiana Braşov, organizat de federaţie, iar finalul anului ne va găsi tot la munte, unde vom face pregătire fizică într-o tabără de schi organizată de club”, a spus antrenorul Dorin Ochiuleţ. La întrecerea băieţilor a mai fost prezent Adrian Boitan (Tenis Club Idu Mamaia, antrenor Damian Petcu), tot în vârstă de 12 ani, care a fost învins în turul preliminar de Daniel Cozma, cu 2-6, 0-6. La fete, ambele constănţence au pierdut în turul preliminar: Andrada Surdeanu (LPS “Nicolae Rotaru, antrenor Lucian Surdeanu), 5-7, 4-6 în disputa cu Andreea Roşca, iar Cristiana Tudor (LPS “Nicolae Rotaru, antrenor Nicuşor Ene), 3-6, 4-6 în faţa Ioanei Pietroiu.