Serviciul Român de Informații (SRI) are un nou lider. Parlamentul a votat, ieri seară, pentru numirea lui Eduard Hellvig în fruntea instituției. Imediat după ce a fost anunțat rezultatul votului, noul director al SRI a depus jurământul în fața Legislativului. Cât timp se va afla la conducerea SRI, Hellvig va renunța la activitatea politică. În altă ordine de idei, este interesant faptul că, pentru numirea noului director al serviciilor secrete, parlamentarii au lăsat deoparte certurile și conflictele obișnuite. De altfel, încă de acum câteva săptămâni, aleșii PSD, PC, UNPR, precum și cei din PNL au anunțat că nu au de gând să se opună numirii lui Hellvig. Așa se face că fostul europarlamentar a fost ales cu 498 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă”. Cele 15 voturi „împotrivă” vin din partea parlamentarilor din Partidul Liberal Reformator, care au spus că nu au încredere în omul propus de Iohannis pentru postul de director al SRI. De menționat este că numirea lui Hellvig a avut loc cu puțin timp înainte de vizita anunțată a directorului FBI în România, James Comey.
CARIERĂ POLITICĂ Eduard Hellvig a mai fost ministru al Dezvoltării în primul guvern condus de Victor Ponta, până la alegerile parlamentare din 2012, când s-a retras din Cabinet în urma acuzaţiilor de incompatibilitate formulate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). În decembrie 2014, Hellvig a câştigat definitiv procesul cu ANI la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie. La alegerile parlamentare din 2012, Eduard Hellvig a obţinut un mandat de deputat pe listele USL, din partea PNL, însă a demisionat în septembrie 2013 pentru a deveni europarlamentar ca urmare a vacantării unor mandate ale PNL. Hellvig a obţinut un nou mandat de eurodeputat la alegerile din 2014.