Eduard Martin, reales în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Volei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eduard Martin, reales în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Volei

Sport 04 Martie 2009 / 00:00 884 accesări

Adunarea Generală de alegeri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Volei (AJV) Constanţa a decis noua componenţă a Consiliului Director. Membrii Adunării Generale l-au reales pe Eduard Martin ca preşedinte al AJV, Serhan Cadîr a fost desemnat vicepreşedinte al asociaţiei, iar Constantin Covaşneac, director executiv. Din Consiliul Director mai fac parte: Mădălina Dăineanu (secretar), Aurel Liuţă (preşedinte al Colegiului de Arbitri), Doina Ferenţi (preşedinte al Comisiei de Competiţii), Radu Buzan (preşedinte al Colegiului de Antrenori), Constantin Ferenţi (preşedinte al Comisiei de volei pe plajă) şi Daniel Mihăilă (preşedinte al Comisiei de Disciplină). În funcţia de cenzor a fost numită Raluca Ilie. Principalul obiectiv al AJV în 2009 va fi continuarea procesului de creare a noi echipe de volei la nivelul şcolilor generale, în special în localităţile din mediul rural. „Vom încerca să organizăm meciuri demonstrative la sate, acolo unde există săli de sport, pentru a-i atrage pe copii să practice volei. Meciurile vor fi susţinute de juniorii şi junioarele de la LPS Constanţa, precum şi de la echipele din Medgidia şi Cernavodă. În 2009, preşedintele Eduard Martin va amenaja zece terenuri de volei în aer liber, în şcoli care nu au aceste dotări. Locaţiile vor fi identificate în colaborare cu Inspectoratul Şcolar. De asemenea, vom încerca să găsim soluţii pentru amenajarea unei arene permanente de volei pe plajă în Mamaia, unde să aibă acces elevii şi sportivii din Constanţa, dar şi turiştii”, a declarat Serhan Cadîr. A fost alcătuit calendarul competiţional pentru acest an, AJV programînd lunar cîte o competiţie sau chiar două, destinate jucătorilor de orice vîrstă, de la copii la seniori.



12