Educaţia anunţă mitinguri de protest la Cotroceni şi Victoria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe 5 octombrie

Educaţia anunţă mitinguri de protest la Cotroceni şi Victoria

Social 29 Septembrie 2010 / 00:00 425 accesări

Federaţia Sindicatelor din Învăţământ “Spiru Haret” şi Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) vor organiza marţi, 5 octombrie, un miting la Palatul Cotroceni, în timp ce Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) va protesta în aceeaşi dată la Palatul Victoria. \"Vom protesta marţi la Palatul Cotroceni împreună cu sindicaliştii FEN, acolo unde avem un premier, pe Traian Băsescu, iar la Palatul Victoria vor protesta cei din FSLI, unde este adjunctul primului ministru, respectiv Emil Boc. Vrem să arătăm încă o dată poziţia colegilor noştri care în momentul de faţă sunt la limita subzistenţei\", a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, Gheorghe Isvoranu. Acesta a precizat că numai revenirea asupra măsurilor luate până în prezent de Guvern şi existenţa unui dialog social real ar putea determina renunţarea la mitingurile anunţate de federaţiile sindicale din învăţământ. În privinţa organizării unei greve generale, Isvoranu a spus că, deocamdată, aceasta nu va avea loc, dar este posibilă o radicalizare a mişcării sindicale din toate domeniile, nu numai bugetare. Acesta a precizat că sistemul bugetar, inclusiv învăţământul românesc, va avea de suferit şi în 2011, când ar putea pierde încă 15.000 de locuri de muncă. Potrivit liderului sindical, în domeniul salarizării bugetare există un proiect de lege care prevede de la 1 ianuarie 2011 rămânerea la aceleaşi salarii diminuate cu 25%, dar şi pierderea tuturor drepturilor personalului didactic din contractele colective. Isvoranu consideră că în România au fost luate cele mai dure măsuri de austeritate din UE şi speră într-o solidaritate a colegilor din altă ţări europene. Liderul FSI a precizat că organizaţiile sindicale internaţionale vor trebui să influenţeze CE să ia măsuri în consecinţă, din acest motiv sindicaliştii români cerându-le ajutorul pentru mijlocirea unei întâlniri cu comisarii europeni pentru educaţie şi muncă. Federaţiile sindicale din învăţământ organizează, marţi, la Bucureşti, cu sprijinul organismelor sindicale europene similare, conferinţa cu tema „Impactul crizei economice asupra domeniului educaţional\". În cadrul evenimentului sunt dezbătute problemele legate de efectele crizei în ţările Europei, cu accent pentru România şi strategii pentru diminuarea efectelor nocive asupra învăţământului. La această acţiune participă peste 90 de delegaţi din 29 de ţări şi 55 de organizaţii sindicale.



12