Pentru Învăţământul din România, anul 2010 a însemnat măsuri anticriză dezastruoase şi subfinanţare. Prima mare lovitură dată Educaţiei a venit la sfârşitul lui 2009, când a fost adoptată ordonanţa potrivit căreia numărul maxim de posturi finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat urma să scadă, în 2010, cu 15.000, de la 321.677 în intervalul ianuarie-august, la 306.677, în septembrie-decembrie. După cum era de aşteptat, sindicatele au criticat iniţiativa, afirmând că nu are nicio legătură cu logica demografică. Pentru a combate declaraţiile sindicaliştilor, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că: „Eu cred că, până la urmă, veţi vedea că va fi un număr semnificativ mai mic decât cele 15.000 de posturi”. Deşi ministrul a declarat că titularii nu vor fi afectaţi de scăderea numărului de norme, din cauza salariilor mici şi a condiţiilor de lucru din ce în ce mai dificile, multe cadre didactice titulare au renunţat la catedră. Începutul lunii februarie a readus în discuţie un subiect pe cât de important şi complex, pe atât de lipsit de acoperire în „practica” majorităţii miniştrilor Educaţiei de după 1990: reforma Învăţământului. În timpul unor dezbateri dintr-o comisie parlamentară de resort, Funeriu a subliniat că prioritatea sa „zero” este reforma curriculară, dar că preferă să nu vorbească despre reformă până ce nu o înfăptuieşte.

PREMIER NEHOTĂRÂT. Până la reforma curriculară, actualul ministru a decis schimbarea Legii Educaţiei, la doar câteva luni de la adoptarea acesteia (sfârşitul lui 2009) prin asumarea răspunderii de către Guvern, în ciuda împotrivirii atât a sindicaliştilor, cât şi a ministrului Educaţiei de la acea dată şi, totodată, iniţiatorul actului normativ respectiv, Ecaterina Andronescu. La data adoptării Legii Educaţiei Andronescu-Miclea, premierul Emil Boc declara că acest act normativ este foarte bine realizat şi nu sunt motive să fie schimbat în următorii zece ani. Din păcate, pentru că interesul clasei politice este mai presus de cel al elevilor, acelaşi premier a declarat că susţine demersul ministrului Funeriu şi Legea Educaţiei elaborată de acesta. Pe 8 februarie, şeful Educaţiei anunţa că, în maximum două săptămâni, va prezenta în Guvern noua lege a Educaţiei şi că una dintre măsurile prevăzute în actul normativ trebuie să fie schimbarea modalităţii de evaluare a elevilor. Ce a urmat legat de acest subiect poate fi rezumat în doar câteva cuvinte: 11 luni de polemici între guvernanţi de o parte şi opoziţie şi sindicate de cealaltă parte. Încălzirea vremii a deschis şi sezonul protestelor. Primul miting a avut loc în Piaţa Victoriei, la 25 martie, când câteva sute de sindicalişti au protestat faţă de problemele din învăţământ şi l-au adus cu ei şi pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, ca marionetă înarmată cu două săbii sugerând că demnitarul ar decapita Educaţia.

PROTESTE FĂRĂ REZULTATE. Lansarea dezbaterii publice pe marginea proiectului Legii educaţiei naţionale a transformat, din nou, Ministerul Educaţiei într-o ţintă. Părinţii şi profesorii s-au arătat nemulţumiţi de schimbarea examenelor naţionale, trecerea clasei a noua la gimnaziu şi desfiinţarea titlularizării, în corul vocilor critice intrând şi studenţii, sindicatele şi unele organizaţii nonguvernamentale. În aprilie, sindicatele şi-au pus în practică ameninţarea privind greva generală, boicotând parţial proba de competenţe informatice din cadrul examenului de bacalaureat. Ministrul Educaţiei a declarat atunci că doar 100 dintre cele 800 de licee în care s-a desfăşurat proba au fost afectate de protest şi că sindicatele ar fi trebuit să aleagă o altă zi pentru grevă, astfel încât să nu fie afectată desfăşurarea examenului. Măsurile anti-criză anunţate de guvern, printre care şi cea a reducerii salariilor bugetare cu 25%, au aglomerat, din mai, calendarul protestelor sindicale. Unii dascăli şi-au exprimat nemulţumirile inclusiv prin faptul că nu au mai trecut notele şi calificativele elevilor în catalog, însă efectele au fost zero. În mai, sindicaliştii au încercat, din nou, să boicoteze o probă a bacalaureatului, însă finalitatea a fost departe de aşteptările lor.

GREVA FOAMEI. La sfârşitul lunii august, un cadru didactic a ales o formă de protest extremă faţă de neaplicarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice: greva foamei. Nici de această dată, ecoul la Ministerul Educaţiei şi la Palatul Victoria nu a fost cel dorit de protestatari, astfel că, după 68 de zile, Cristiana Anghel avea să iasă din greva foamei, în condiţiile în care starea sa de sănătate se agravase foarte mult. La 15 septembrie, prima zi de şcoală nu a adus nimic nou. O şcoală din zece fără autorizaţie sanitară de funcţionare, profesori aproape resemnaţi cu cifrele scrise pe fluturaşul de salariu şi sindicalişti ameninţând cu alte proteste. În aceeaşi perioadă, presa a relatat despre o licitaţie de circa 2,75 milioane de euro cu TVA prin care Ministerul Educaţiei intenţionează să doteze grădiniţele, printre altele, cu păpuşi care prezintă dizabilităţi sau reprezintă diferite rase. În octombrie, divergenţele pe marginea Legii educaţiei au atins punctul culminant după ce Guvernul a anunţat că îşi va asuma răspunderea pe acest act normativ. Tot în 2010, Educaţia a fost călcată în picioare la cea doua rectificare a bugetului de stat pe 2010, în urma căreia a pierdut 40 de milioane de lei, după ce la prima rectificare, în august, rămăsese fără alte 494 milioane lei. Toate acestea în condiţiile în care guvernanţii au declarat sistemul educaţional prioritate naţională.