Educaţia blochează... Educaţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Educaţia blochează... Educaţia

Social 14 Mai 2010 / 00:00 481 accesări

Declaraţiile împăciuitoare ale guvernanţilor şi ale preşedintelui Traian Băsescu, care încearcă, prin motivaţii patetice şi prin dezbinarea românilor, să motiveze de ce au condamnat un popor întreg la moarte în loc să-şi recunoască incompetenţa, nu mai impresionează pe nimeni. Bugetarii au decis să nu mai dea înapoi şi să îşi apere drepturile. Aproximativ 200 de profesori au protestat, ieri, în faţa Palatului Parlamentului, pentru a treia zi consecutiv. „Cine nu ştie, nu vrea şi nu poate, să plece şi să îi lase pe alţii\", au strigat sindicaliştii. Reprezentanţii celor patru federaţii sindicale reprezentative din Educaţie, au aprobat calendarul acţiunilor comune de protest. Astfel, începând de miercuri, dascălii din întreaga ţară nu mai trec notele şi calificativele în catalog. Pe 19 mai membrii sindicatelor vor participa la mitingul organizat de confederaţiile sindicale în Capitală. În plus, dascălii nu vor participa la examenele naţionale şi nu vor încheia situaţia şcolară a elevilor, ceea ce va duce la blocarea sfârşitului de an şcolar. Din 31 mai profesorii vor declanşa grevă generală pe termen nelimitat, iar pe 1 iunie organizaţiile sindicale vor organiza mitinguri în municipiile reşedinţă de judeţ şi în Bucureşti. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, i-a acuzat pe liderii sindicali din învăţământ că încearcă să influenţeze societatea românească, după ce aceştia au refuzat să participe la întâlnirea fixată de demnitar pentru ieri.

MANIPULARE MINISTERIALĂ. „Nu ne-am prezentat la întâlnirea cu ministrul Educaţiei pentru că nu ni s-a înaintat nicio documentaţie privind negocierile pe care ar fi trebuit să le purtăm. Ministrul Funeriu a crezut că ne poate manipula după cum doreşte el, dar s-a înşelat. Suntem decişi să nu dăm înapoi şi să ne apărăm drepturile”, a declarat liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământului Preuniversitar Constanţa, prof. Ioana Purcărea. Liderii celor patru federaţii sindicale reprezentative din educaţie spun că nu vor să discute cu Daniel Funeriu, ci vor negocieri cu Guvernul. „Ministrul Daniel Funeriu s-a trezit abia acum să cheme federaţiile sindicale la negocieri, după ce luni de zile a fost surd la revendicările salariaţilor din Educaţie, pe care i-a ignorat complet, încălcând regulile elementare ale dialogului social”, au declarat sindicaliştii, adăugând că ministrul Daniel Funeriu nu a înţeles că demersul blocării anului şcolar şi al grevei generale nu aparţine liderilor de sindicat, ci salariaţilor din învăţământ care şi-au asumat prin referendum aceste măsuri extreme de luptă sindicală. Aproape 60 de studenţi membri ai Uniunii Naţionale a Studenţilor din România au protestat, ieri, pentru a patra zi consecutiv, în faţa Ministerului Educaţiei. Principalele nemulţumiri ale studenţilor sunt legate de proiectul de Lege al educaţiei.

AGRICULTURĂ ŞI SĂNĂTATE. Preşedintele Agrostar, Ştefan Niculae, a declarat că agricultorii nu vor opri protestele până nu vor vedea în cont banii promişi pentru plăţile restante pe anul trecut. „Nu renunţăm la proteste. Încercăm să ne recuperăm subvenţiile pe anul trecut şi să deblocăm fondurile europene. Până nu vedem banii în cont nu renunţăm la proteste”, a spus el. În urma întâlnirii cu sindicatele din agricultură, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a promis că până vineri instituţia pe care o conduce va debloca toate sumele restante către agricultori pe anul 2009. La rândul lor angajaţii din sistemul sanitar au anunţat că vor participa la mitingul organizat pe 19 mai, iar apoi vor anunţa propriul calendar de proteste, ei urmând să iasă în stradă din cauza micşorării salariilor. Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie au anunţat că declanşează greva generală în data de 31 mai, din cauza măsurilor de austeritate anunţate de Guvernul României. În urma negocierilor cu FMI, autorităţile române au propus, ca măsuri pentru încadrarea într-un deficit bugetar de 6,8% din PIB în 2010, reducerea fondului de salarii bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% şi o scădere semnificativă a tuturor subvenţiilor şi ajutoarelor sociale.



12