Educaţia critică dur legea „fără cap şi coadă” a salarizării unice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În prima zi de şcoală

Educaţia critică dur legea „fără cap şi coadă” a salarizării unice

Eveniment 14 Septembrie 2009 / 00:00 605 accesări

Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI), Aurel Cornea, a criticat dur, sîmbătă, actuala formă a legii unice, despre care a spus că este “fără cap şi fără coadă”, afirmînd că a venit la Guvern cu mandat clar ca actul normativ să nu fie adoptat prin asumarea răspunderii. „Am venit la Guvern cu un mandat clar: ca legea salarizării să nu fie adoptată prin asumarea răspunderii, ci să se treacă la negocieri pe fond, astfel încît să existe o lege coerentă”, a spus Cornea. Liderul FSLI a mai afirmat că, dacă premierul Emil Boc nu va renunţa la ideea asumării răspunderii pe legea salarizării şi nu va ţine cont de partenerii sociali, lupta sindicală va fi radicalizată. “Nu poate fi aprobată o lege fără cap şi fără coadă”, a mai spus Cornea. În opinia sa, actuala formă a legii este una “care duce la dezbinare”, şi nu una care să asigure “stabilitate şi coerenţă”. Cornea a criticat şi faptul că cea mai recentă formă a legii unice nu respectă principiile stabilite în urma negocierilor Cabinetului cu partenerii sociali. “350.000 de oameni din învăţămînt sînt înghesuiţi în această grilă de salarizare. Trebuie să ne aşezăm temeinic la masa negocierilor, pentru că ce am stabilit timp de trei luni ca principii pentru acest act normativ nu a fost respectat”, a spus Cornea. El a dat ca exemplu un învăţător care, “după o viaţă de muncă”, ajunge să cîştige 1,35 salarii minime. O altă nemulţumire a liderului FSLI a fost aceea că ecartul între intrarea şi ieşirea din sistem “este foarte mic”, calificînd, din acest punct de vedere, grila prevăzută în legea salarizării unice drept “aplatizată”. “Astfel, marţi, 15 septembrie (mîine - n.r.), vom picheta sediul Parlamentului, iar pe 5 octombrie va fi grevă generală”, a mai spus Cornea. Amintim că premierul Emil Boc s-a întîlnit, sîmbătă, la Guvern, cu liderii sindicali, pentru o ultimă discuţie privind proiectul legii de salarizare unitară înainte ca Guvernul să decidă care dintre amendamentele primite vor fi incluse în document şi transmise Parlamentului, pentru asumarea răspunderii.

Boicot la deschiderea anului şcolar

Secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu, a spus că membrii FEN sînt hotărîţi să protesteze, să nu meargă la festivităţile de deschidere a noului an şcolar, pentru că “nu sînt îndeplinite condiţiile pentru a da o notă festivă acestui eveniment”. FSLI şi FSH au cerut membrilor de sindicat să nu participe la festivităţile de deschidere a anului şcolar la care vor fi prezenţi politicieni. Liderii celor două federaţii, Aurel Cornea şi Gheorghe Isvoranu, au sugerat tuturor reprezentanţilor clasei politice să nu se prezinte în faţa oamenilor şcolii cu prilejul deschiderii anului şcolar, „pentru a le vinde din nou iluzii prin luările de cuvînt”. Reprezentanţii FEN au spus că Acordul încheiat de către federaţiile sindicale cu reprezentanţii Guvernului a fost grav încălcat de către Executiv, Legea 221/2008 privind majorarea salariilor personalului didactic nu a fost nici pînă în prezent pusă în aplicare, iar creşterile salariale nu se regăsesc nici în proiectul legii salarizării unitare a bugetarilor. Amintim că cele patru federaţii sindicale din învăţămînt - FSLI, FEN, FSH şi “Alma Mater” - au semnat, în 6 mai, un acord în zece puncte cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor. În urma semnării Acordului, sindicaliştii din Educaţie au suspendat greva anunţată atunci în perioada tezelor unice. Săptămîna trecută însă, mai multe federaţii sindicale din învăţămînt, sănătate, administraţie publică şi poliţie reunite într-o Alianţă a bugetarilor au anunţat că vor picheta sediului Parlamentului în 15 septembrie şi vor face o grevă generală de o zi, în 5 octombrie, refuzînd apoi să se implice în organizarea alegerilor prezidenţiale, nemulţumite de forma proiectului legii unice de salarizare. Premierul Emil Boc îşi menţine decizia de asumare a răspunderii Guvernului la termen, fără amînări, iar Guvernul are disponibilitatea de a discuta în următoarele nouă luni despre modificarea legii de salarizare, considerînd astfel că sînt îndeplinite condiţiile pentru renunţarea la grevă.

Învăţătorii sînt de acord cu prezenţa politicienilor

Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRO), Viorel Dolha, a declarat că decizia sindicatelor de a fi ignorată prezenţa demnitarilor la deschiderea anului şcolar este „neinspirată“, deoarece ar fi o oportunitate pentru rezolvarea unor probleme în şcoli. Dolha a susţinut că „sînt rare ocaziile în care demnitarii vor fi în şcoli, iar acest moment nu trebuie ratat“. „Oricît ar fi dezamăgit unii demnitari, ar trebui valorificată oportunitatea întîlnirii cu aceştia în speranţa convingerii lor de cadrele didactice din miile de şcoli ale ţării pentru a susţine chiar şi în al 12-lea ceas amendamentele care să facă mai drepte legile de pe agenda lor. Este, în altă ordine de idei, şi o oportunitate pentru a se face solicitări pentru rezolvarea unor probleme specifice fiecărei şcoli în parte“, a declarat, ieri, Viorel Dolha, adăugînd că poate cadrele didactice „vor reuşi să convingă oamenii politici acolo unde liderii sindicali nu au putut convinge“.

Guvernul acceptă peste 70 de amendamente la salarii, educaţia încă în discuţii

Guvernul a acceptat 34 din circa 300 de amendamente la legea de reorganizare a agenţiilor şi 39 din cele aproximativ 780 de amendamente la legea salarizării unitare, urmînd ca propunerile pentru legea educaţiei naţionale să fie analizate şi în această dimineaţă, într-o nouă reuniune. „Au fost acceptate o parte dintre amendamentele depuse la legile de reorganizare a agenţiilor şi salarizarea unitară, dar propunerile pentru educaţie vor fi din nou discutate luni, la prima oră a dimineţii”, au declarat surse oficiale. Amintim că Executivul s-a reunit, ieri, în şedinţă, pentru a stabili care dintre amendamentele depuse pot fi acceptate la proiectele de legi pentru care îşi va asuma răspunderea în Parlament. Informaţiile privind numărul amendamentelor acceptate de către Executiv au fost confirmate ulterior de purtătorul de cuvînt al Guvernului, Ioana Muntean.



12