Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) s-au răzgândit în ceea ce priveşte concediul fără plată al dascălilor. Inspectoratele şcolare judeţene au primit, vineri, 20 noiembrie, o nouă notă din partea MECI, în care li se cere cadrelor didactice să îşi ia concediul fără plată în zilele de 30 noiembrie şi în intervalul 14-18 decembrie. „Am decis acordarea de zile libere fără plată în data de 30 noiembrie 2009, precum şi în intervalul 14-18 decembrie 2009, în vederea diminuării chetuielilor de personal din lunile respective. Inspectoratele şcolare au obligaţia de a informa conducerile unităţilor de învăţământ în legătură cu decizia ministerului”, au declarat reprezentanţii ministerului. Pe lângă faptul că au schimbat zilele de concediu forţat, reprezentanţii MECI au modificat şi numărul acestora, de la opt ajungându-se la şase. „Din calculele făcute de contabilii noştri, reieşea că, pentru a reduce cheltuielile cu 15,5%, cât s-a cerut, nu era nevoie de opt zile de concediu fără plată, ci doar de aproximativ şapte. Este posibil ca MECI să fi refăcut calculele şi să îşi dea seama că, de fapt este nevoie doar de şase zile”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) Constanţa, prof. Mihai Conţanu.
• PROPUNERE ACCEPTATĂ? • Reamintim că, la începutul acestei săptămâni, MECI a trimis o notă inspectoratelor şcolare în care cerea cadrelor didactice să îşi ia cele opt zile de concediu fără plată în luna decembrie, în timpul vacanţei de iarnă, pentru a nu afecta programa şcolară. Chiar dacă toate zilele ar fi fost luate în decembrie, reducerea de 15,5% ar fi fost făcută atât în luna decembrie, cât şi în noiembrie. Liderii sindicatelor au atacat imediat nota ministerială, clasificând-o ca ilegală şi imorală. „Legislaţia permite acordarea a numai patru zile de concediu fără plată pe lună. În plus, nu este corect ca, în noiembrie, profesorii să muncească 21 de zile şi să primească banii doar pe 17 dintre acestea”, declara la începutul săptămânii liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea. După reacţia dură a sindicatelor, care au ameninţat chiar că vor acţiona în instanţă inspectoratele care vor da curs recomandării MECI, reprezentanţii ministerului au trimis o a doua notă, la mijlocul săptămânii, în care specificau că varianta propusă a fost doar o recomandare şi că decizia finală în ceea ce priveşte zilele în care se va lua concediul fără plată aparţine directorilor unităţilor şi instituţiilor de învăţământ. „Din semnalele pe care le-am primit din teritoriu, se pare că ultima propunere făcută de MECI, cea cu şase zile de concediu fără plată, este pe placul majorităţii cadrelor didactice constănţene. Este agreată atît pentru faptul că nominalizează zilele care pot fi luate dar şi pentru faptul că acestea sunt zile lucrătoare”, a afirmat Mihai Conţanu. El a adăugat că şi această propunere este tot o recomandare, decizia finală aparţinând directorilor unităţilor şi instituţiilor de învăţământ. În ceea ce priveşte materia pierdută, aceasta va fi recuperată, cel mai probabil prin comasarea lecţiilor. „În funcţie de numărul de lecţii alocat unui subiect, precum şi de dificultatea acestuia, putem comasa subiectele sau aloca un număr mai mic de lecţii unora”, a mai declarat vicepreşedintele SLSIP.