Educaţia închide şcolile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
România în concediu fără plată

Educaţia închide şcolile

Social 14 Noiembrie 2009 / 00:00 655 accesări

Liderii sindicatelor din învăţământ au refuzat invitaţia făcută de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI), de a discuta despre modalitatea de a intra în concediul fără plată. Întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc vineri dimineaţă, însă niciunul dintre sindicaliştii invitaţi nu s-a prezentat. Aceştia şi-au motivat gestul prin faptul că nu negociază pe baza unor legi care încalcă Codul Muncii şi diminuează salariile cadrelor didactice.

ŞCOLILE SE VOR ÎNCHIDE ÎN ZILELE DE CONCEDIU FĂRĂ PLATĂ

Potrivit liderilor Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) şi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt, prin aplicarea concediului fără plată, elevilor şi studenţilor li se încalcă dreptul fundamental la educaţie, iar programa şcolară nu mai poate fi parcursă în totalitate, afectând astfel grav elevii care vor susţine examene la sfârşitul acestui an şcolar.

ÎNCEP PROTESTELE?. Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” a cerut oprirea de urgenţă a trimiterii bugetarilor în concediu fără plată. „CNS „Cartel Alfa” se declară total împotriva măsurii de trimitere a lucrătorilor bugetari în concediu fără plată forţat, în cuantum de 8 zile, ca modalitate de realizare a economiilor la buget. Considerăm că acest lucru reprezintă un abuz faţă de drepturile şi obligaţiile angajatului şi ale angajatorului asumate de comun acord, prin Contractul Individual de Muncă\", arată liderul „Cartel Alfa” Bogdan Hossu.

PRESTAŢII SOCIALE BLOCATE. Federaţia „Pro Asist\" a declarat că măsura impusă de guvernanţi lasă beneficiarii sistemului naţional de asistenţă socială fără prestaţiile care se acordă, din cauza lipsei de personal. „Am solicitat exceptarea de la aplicarea măsurii concediului fără plată a sistemului de asistenţă socială\", au declarat reprezentanţii „Pro Asist”. La nivelul judeţului Constanţa, o parte dintre angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) au intrat deja în concediul fără plată. „Astăzi (vineri, 13 noiembrie - n.r.) a fost prima zi de concediu fără plată. Mai avem pe 20 şi pe 23 noiembrie şi pe 17 decembrie. Singurii angajaţi care nu au fost, încă, trimişi acasă, au fost cei din centrele de plasament”, a declarat purtătorul de cuvînt al DGASPC, Roxana Onea.

LEGE CONSTITUŢIONALĂ. Premierul interimar, Emil Boc, a atras atenţia sindicaliştilor că legea de reducere a cheltuielilor bugetare a fost declarată constituţională, şi ar trebui respectată inclusiv de către sindicate. „Poziţia sindicatelor trebuie respectată, la fel cum trebuie respectată şi legea românească care este în vigoare şi care prevede toate alternativele în asemenea situaţie. Legea a fost aprobată de Parlament şi declarată constituţională de către Curtea Constituţională \", a declarat Emil Boc.

JUSTIŢIA. Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi conducerile Ministerului Justiţiei şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) se vor întâlni, marţi, la sediul CSM pentru a stabili cum se va lua concediul fără plată. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, spune că va încerca să găsească soluţii pentru ca procesul de justiţie să nu fie întrerupt. Magistraţii constănţeni nu au stabilit încă ce vor face în această privinţă. „Aşteptăm decizia de marţi a CSM-ului, şi vom respecta hotărârea ce va fi luată la nivel înalt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Constanţa, judecător Zoiţa Frangu.

JANDARMII. Jandarmii constănţeni au stabilit ca ofiţerii şi subofiţerii să stea acasă câte şase zile în lunile noiembrie şi decembrie şi nu cîte patru, aşa cum va fi în cazul celorlalţi bugetari care nu au statut de militari. „Momentan nu s-a stabilit în ce zile vor intra jandarmii în concediu fără plată. În primă fază, aceştia vor fi întrebaţi când vor să îşi ia acele zile, dar dacă nu se vor înţelege cu şefii, conducerea va hotărî în locul lor!”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, plt. adj. Livius Iordănescu. La prima vedere, salariile se vor diminua cu sume cuprinse între 200 şi 300 de lei, în funcţie de sporurile acordate fiecăruia.

SOLUŢIILE LUI BLAGA. Ministrul interimar al Internelor, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că a avut o discuţie „clară, lămuritoare”, cu sindicatele, cu privire la aplicarea prevederilor legale referitoare la concediul neplătit şi că s-au găsit soluţii. \"Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) este principala instituţie a statului de aplicare a legii, deci cu noi se începe aplicarea legii şi se aplică. Am avut o discuţie clară, lămuritoare, cu sindicatele reprezentantive şi am găsit soluţii. Nu ne este uşor, dar ţara nu va avea de suferit pentru că aplicăm o lege a statului român\", a declarat, vineri, Blaga. Întrebat despre situaţia posturilor care au doar un singur angajat, Vasile Blaga a răspuns că poliţistul respectiv poate fi înlocuit în zilele libere sau poate avea un program de lucru cu două ore mai scurt. \"Acest minister va organiza în cele mai bune condiţii alegerile şi în acelaşi timp îşi va face şi datoria\", a declarat el. Despre orele suplimentare care nu au fost încă plătite, Blaga a răspuns că se vor acorda zile libere în anul 2010 şi că “problema aceasta a fost deja rezolvată”.



12