Educaţia îşi păstrează salariile şi sporurile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Educaţia îşi păstrează salariile şi sporurile

Social 06 Mai 2009 / 00:00 535 accesări

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi reprezentanţii sindicatelor din învăţămînt au semnat, ieri, un protocol privind rezolvarea revendicărilor, însă decizia finală privind greva generală va fi luată astăzi, la şedinţa comună a birourilor executive ale celor patru federaţii din Educaţie. În protocol se menţionează că salariile şi sporurile personalului din învăţămînt vor rămîne nemodificate, nu vor fi schimbate nici normele didactice şi nu vor fi disponibilizări, iar asta inclusiv în rîndul directorilor unităţilor de învăţămînt. „Tot în protocol, ministerul dă asigurări că, la următoarea rectificare bugetară, vor fi suplimentate fondurile pentru cercetare aplicativă. Cît priveşte majorările ce se cuvin, conform legii, personalului din învăţămînt, s-a precizat că acestea sînt luate în calcul atît în proiectul legii salarizării unice, cît şi în Ordonanţa 151, privind creşterea diferenţiată a salariilor din Educaţiei, care se află pe masa parlamentului”, a precizat secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI), Liviu Pop. Potrivit lui Pop, documentul semnat de Andronescu şi de cele patru federaţii va fi prezentat, astăzi, la şedinţa comună a birourilor executive ale acestora, urmînd ca decizia finală privind protestele să fie luată, la unison, de toţi reprezentanţii din teritoriu. Amintim că sindicatele din învăţămînt au suspendat, luni, greva generală programată pentru zilele tezelor unice, respectiv 5, 13 şi 21 mai, după o întîlnire de aproape şase ore cu miniştrii Educaţiei şi Finanţelor. Din cauza incertitudinilor privind ziua de marţi, inclusiv aceea legată de faptul că mulţi elevi fuseseră înştiinţaţi de şcoli să nu vină la ore, ministerul a decis să reprogrameze teza unică din data de 5 mai pentru joi, 7 mai. Premierul Emil Boc a participat şi el la întrunirea de ieri, alături de ministrul Muncii, Marian Sîrbu.



12