Conceptul „bătăii rupte din rai”, departe de a fi unul învechit, asimilat „amintirilor din copilărie”, se asortează, în mintea deputatei PRM Lia Olguţa Vasilescu, cu sistemul de învăţămînt contemporan. Deputata, profesoară de limba română şi, totodată, preşedintele Comisiei de învăţămînt a Camerei Deputaţilor, şi-a declarat intenţia de a iniţia o schimbare legislativă care să permită profesorilor să aplice corecţii fizice „moderate” copiilor recalcitranţi. Definiţia termenului „moderat”, în opinia deputatei PRM, înseamnă „o palmă”. Probabil că, plecînd de la această unică „palmă”, se va stabili şi o listă de manifestări care pot fi considerate recalcitrante şi care trebuie amendate cu... o palmă. Încă nu este foarte clar nici dacă un copil poate primi o singură palmă, dacă palma poate fi împărţită în cadrul unui grup sau unde anume are voie profesorul să “dea” palma. Şi ce te faci dacă elevul recidivează şi se alege cu încă o palmă? Care este limita dintre două-trei palme şi o bătaie în toată regula? Cum poate fi tras la răspundere profesorul pentru tăria palmei sale? Elevii, în caz că sînt prinşi pălmuindu-se sînt, fie exmatriculaţi, fie li se scade drastic nota la purtare. Astfel, plecînd de la bătaia „la palmă” (practică întîlnită în perioada comunismului ca admonestare corporală), deputata PRM a ajuns, fără nicio problemă, la „o palmă”, trecînd peste faptul că pedepsele corporale sînt interzise prin lege, nu numai în şcoli, ci şi în familie. Educaţia şi tratamentul la care copilul este supus acasă are repercusiuni directe asupra modului în care acesta se comportă în societate, iar prima formă de socializare a acestuia este şcoala. Astfel, în privinţa propunerii deputatei PRM, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, prof. Marian Sîrbu, declară siderat că „această propunere este în contradicţie cu toate normele lumii civilizate, cu drepturile omului, ale copilului. Elevul trebuie să fie alături de profesor; însăşi ideea de bază a întregului proces de învăţămînt se referă, în primul rînd, la o comunicare deschisă şi cît mai liberă, care trebuie să se realizeze între elevi şi profesor. Fără asta, profesorul nu are niciun feed-back din partea elevilor, iar aceştia nu rămîn cu nimic de pe urma celor cîteva ore petrecute în clasă. Mi se pare inadmisibil”.

Din ciclul „Tristele” de România face parte şi studiul prezentat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului în cadrul Conferinţei Naţionale privind Educaţia în Domeniul Drepturilor Copilului. Cutremurător, dar studiul arată că 9% dintre părinţii chestionaţi declară că îşi bat copiii, în timp ce 22% dintre subiecţi consideră că au toate drepturile să aplice aceste pedepse corporale atunci cînd „copiii nu ascultă”. Eşantionul pe care s-a realizat studiul este reprezentativ pentru ţara noastră, iar concluzia studiului este aceea că, deşi pare imposibil, în 2007, românii îşi cresc/educă copiii după principiul „eu te-am făcut, eu te omor”!