Educaţia se pregăteşte de grevă generală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Haos. Proteste

Educaţia se pregăteşte de grevă generală

Social 20 Februarie 2010 / 00:00 583 accesări

Începând din martie, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) va organiza mai multe acţiuni de protest faţă de măsurile bugetare luate de guvern. Săptămâna viitoare va fi stabilit şi calendarul acestora, care ar putea include greva generală. \"Săptămâna viitoare vom stabili o întâlnire la nivelul Colegiul Naţional al Liderilor FSLI pentru a stabili calendarul acţiunilor de protest pe care le vom începe în martie. Încă nu am stabilit cum vom protesta, însă vom lua în discuţie mitinguri, pichete, greve de avertisment, până la boicotarea examenelor naţionale şi declanşarea grevei generale pe termen nelimitat, în funcţie de disponibilitatea guvernului de a analiza şi rezolva problemele noastre\", a precizat secretarul general FSLI, Liviu Pop. Motivele pentru care sindicaliştii vor să recurgă la proteste sunt, în principal, reducerile bugetare din ultima vreme. \"Aplicarea Ordonanţei 114/2009 privind reducerea a 15.000 de posturi din învăţământ, se face haotic şi pompieristic, existând situaţii în care unele inspectorate şcolare fac abuzuri care vor afecta atât elevii cât şi salariaţii din învăţământ. Fondurile destinate cheltuielilor de personal pentru anul 2010 stabilite pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar sunt insuficiente, deoarece formula de calcul pe baza căreia s-au stabilit aceste costuri nu ţine cont de realităţile din ţara noastră. Veniturile salariale în luna ianuarie 2010 pentru majoritatea angajaţilor din învăţământ au scăzut, aceasta fiind consecinţa prevederilor Legii unice a salarizării şi a Ordonanţei 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora. Creşterea vârstei de pensionare propusă de Guvernul României în Legea pensiilor este o măsură aberantă şi profund inumană, având în vedere speranţa de viaţă în România. De asemenea, FSLI a constatat că reprezentanţii din conducerea Ministerului Educaţiei manifestă o totală lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte elaborarea unui nou proiect privind Legea Educaţiei Naţionale şi Statutul personalului didactic\", au explicat reprezentanţii FSLI.



12