Educaţia timpurie, “cea mai importantă perioadă a educaţiei”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Educaţia timpurie, “cea mai importantă perioadă a educaţiei”

Politică 16 Iulie 2007 / 00:00 662 accesări

Şcoala de Vară a Educaţiei de Excelenţă este punctul final al misiunii IRSCA Gifted Education, aceea de descoperi şi dezvolta potenţialul fiecărui copil şi tînăr printr-o educaţie de excelenţă. Astfel, misiunea IRSCA Gifted Education este aceea de a promova şi sprijini dezvoltarea persoanelor cu har şi talent din toate domeniile. „Prin gifted education se respectă natura divină a omului şi nu omul-marfă, omul de consum. Noi promovăm omul creator, omul capabil să-şi dezvolte potenţialul”, a declarat Florian Colceag, preşedinte IRSCA Gifted Education, care îşi propune să stimuleze şi să promoveze învăţămîntul şi cercetarea românească originală, să atragă în această activitate tineri dotaţi, cu înclinaţie spre cercetare, leadership, antreprenoriat şi arte şi să contribuie la prestigiul acestor activităţi pe plan naţional şi internaţional. IRSCA Gifted Education este o asociaţie non-profit, cu o activitate recunoscută la nivel naţional şi internaţional, partener UNESCO, membru WCGTC- World Council for Gifted and Talented Children şi, respectiv, ECHA (European Council for High Ability), cele mai înalte foruri internaţionale în domeniul educaţiei de excelenţă. Cunoscînd o participare foarte numeroasă din toată ţara, Şcoala de Vară a Educaţiei de Excelenţă are ca scop central transferul de metodologii şi cunoştinţe de nivel internaţional din domeniul educaţiei de excelenţă spre cadre didactice implicate în educaţia timpurie. Această acţiune este prima de gen din România. Şcoala de Vară a Educaţiei de Excelenţă se încheie, astăzi, în sala mare a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC). Declarată „bun public şi cea mai importantă perioadă a educaţiei” şi cunoscînd o atenţie specială - potrivit Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării - educaţia timpurie este o prioritate a Programului Naţional al Educaţiei de Excelenţă şi este şansa formării liderilor mileniului III.

Taguri articol


12