În perioada 6 - 7 aprilie 2009 se desfăşoară, la Bucureşti, Conferinţa Naţională “Perspectivele educaţiei timpurii din România în context european”, dedicată programelor educaţionale şi cu profil artistic pentru copii de la 0 la 6 ani.
Organizatorii, Teatrul „Ion Creangă”, membru al reţelei europene Small Size prin programul Cultura 2000, împreună cu Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională Step by Step, activînd în domeniul dezvoltării timpurii a copilului, vor dezbate stadiul şi perspectivele educaţiei timpurii din România şi Europa, cu accent pe educaţia prin artele spectacolului. Evenimentul îşi propune să aducă în atenţia opiniei publice nevoia de dezvoltare a creativităţii şi de educaţie prin artă şi la copiii de 0-6 ani, precum şi să exemplifice cum se poate realiza acest lucru, prin producţii teatrale şi alte programe care au ca suport limbajul artistic. Prima parte a conferinţei va fi dedicată situaţiei actuale din România privind aplicarea legii drepturilor copiilor din punct de vedere al educaţiei timpurii. În acest sens, se vor prezenta şi dezbate situaţia din Europa, privind educaţia timpurie şi accesul la artă a copiilor de vîrstă mică, cu evidenţierea concluziilor cercetării „Un spaţiu pentru copilăria timpurie”, realizată în cele şapte ţări europene care au derulat proiectul (Italia, Marea Britanie, Germania, Belgia, Spania, Slovenia şi România). În a doua partea a conferinţei se vor prezenta rezultatele proiectului Small Size derulat în România, proiect care şi-a propus promovarea educaţiei timpurii şi a artelor spectacolului pentru copiii de 0-6 ani. Tot atunci, participanţii la eveniment îşi vor prezinta ideile şi proiectele realizate şi pe cele de perspectivă în acest domeniu, urmînd să participe activ la discuţiile şi dezbaterile generate de aceste prezentări. La finalul fiecarei zile, participanţii vor putea viziona un spectacol de teatru şi vor participa la o discuţie informală privind mijloacele de realizare ale acestuia, receptarea lui de către copii, de către adulţi etc. La conferinţă participă cadre didactice universitare, inspectori de specialitate, psihologi, logopezi, educatori. Judeţul Constanţa va fi prezent la conferinţă cu tema „Proiect tematic - Căsuţa poveştilor” susţinută de către Liana Manzu, inspector de specialitate - învăţământ preşcolar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Daniela Porfiriu şi Maria Terziu, GPP „Amicii” Constanţa, profesori psihologi.