Situaţia materială precară a multor familii din judeţul Constanţa, dar nu numai, face ca sute de copii să nu se poată bucura de avantajul pregătirii din cadrul grădiniţelor, ceea ce le creează un handicap major faţă de ceilalţi colegi, după înscrierea în clasa I. Pentru a veni în sprijinul acestora, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, în parteneriat cu mai multe organizaţii nonguvernamentale de profil, derulează o serie de programe (care cuprind ateliere de vară) cu scopul de a remedia această situaţie. „Principalul obiectiv al grădiniţelor estivale este de a reduce abandonul şcolar. Mulţi dintre copii care nu frecventează cursurile grădiniţelor nu pot ţine pasul cu colegii, după înscrierea în clasa I, motiv pentru care renunţă la şcoală”, a declarat inspectorul de specialitate pe învăţământul preprimar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Irinela Nicolae. În această vară, de programele finanţate din fonduri europene beneficiază aproximativ 250 de copii, din localităţile Medgidia, Poarta Albă, Castelu şi Cuza Vodă. În cadrul atelierelor de vară, micii beneficiari învaţă elementele esenţiale integrării în învăţământul primar. „Aceste cursuri au loc la grădiniţele cu orar normal (GON) şi sunt susţinute de cadre didactice de la unitatea respectivă. Educatoarele care participă la aceste ateliere o fac voluntar, fără să fie plătite”, a precizat Irinela Nicolae.
SOLUŢII PENTRU PĂRINŢI. Având în vedere faptul că majoritatea părinţilor îşi lasă copiii la grădiniţă pentru că muncesc şi nu au cu cine să-i lase, pe perioda verii, închiderea GON ar putea fi o problemă pentru aceştia. Din fericire, grădiniţele cu orar prelungit (GOP) funcţionează şi pe timpul verii. „În anii ’50, GOP au fost înfiinţate tocmai pentru a-i ajuta pe părinţii care nu aveau cu cine să-şi lase copiii. Acestea se închid o singură lună pe an (vara), însă niciodată toate în acelaşi timp”, a declarat inspectorul de specialitate din cadrul ISJ. În această vară, 23 de unităţi preşcolare sunt deschise pentru cei mici, prin rotaţie. Pentru luna iulie sunt deschise grădiniţele 46, 14, 12, 13, 45, 57, 48, 44, 53, 19, 8, 5, 36, 11, 47 şi 2, iar pentru luna august unităţile 43, 49, 6, 10, 33, 56 şi 42. „Programul de funcţionare a acestora a fost gândit în aşa fel încât să nu fie închise, în acelaşi timp, două grădiniţe din zone învecinate. În acest fel, părinţii nu trebuie să se deplaseze foarte mult pentru a-şi putea lăsa copiii la o asemenea unitate de învăţământ”, a explicat Irinela Nicolae. În perioada în care sunt închise, în GOP se realizează igienizarea clădirii. În iulie, grădiniţele cu orar prelungit sunt frecventate, în medie, de 20-30 de copii. Numărul acestora scade în august, ajungând chiar şi până la 10-12 copii. „Am avut deschis în prima parte a lunii iulie. Programul de funcţionare a GOP este gândit pentru a veni în sprijinul părinţilor care muncesc şi nu doresc să-şi lase copiii nesupravegheaţi”, a declarat directorul Gădiniţei nr. 48 „Guliver” din Constanţa, Elena Velcea.