Fotograful român Edward Aninaru, stabilit în Statele Unite ale Americii, colaborator al unor vedete precum Inna şi Celine Dion, a fost la un pas să îşi piardă viaţa în România. În timp ce se îndrepta spre Constanţa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, maşina lui a luat foc în urma unui accident. Artistul a fost salvat ca prin minune de un individ aflat la locul şi timpul potrivit, în condiţiile în care fotograful nu se putea mişca, automobilul fiind avariat în urma accidentului.
„Îmi cer scuze, dar mă văd nevoit să anulez toate angajamentele şi planurile făcute, din cauza unui accident rutier produs azi-noapte, în drum spre Constanţa. Momentan sunt în drum spre Bucureşti, într-o ambulanţă. Revin cu veşti. Neapărat, însă, vreau să-i mulţumesc omului potrivit la locul potrivit, care m-a scos din maşina în flăcări când nu puteam să mă mai mişc. Sorin Iordache se numeşte şi îi sunt recunoscător toată viaţa. Mulţumiri personalului Spitalului de Urgenţă Constanţa, medicului Alena Mitel şi tuturor care au fost în jurul meu”, a scris Edward, sâmbătă dimineaţă, pe Facebook.
Aninaru a fost fotograful oficial al Innei timp de mai bine de trei ani şi a realizat cele mai incendiare shooting-uri ale constănţencei, precum și videoclipul piesei „Wow”, din 2012.