Edward Snowden a fost format ca spion

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Misiune în România

Edward Snowden a fost format ca spion

Monden 29 Mai 2014 / 00:00 504 accesări

Fostul consultant IT Edward Snowden, care a dezvăluit amploarea programului de supraveghere american, a declarat într-un interviu acordat NBC că a fost format ca spion şi a lucrat sub acoperire în străinătate, pentru CIA. ”Am fost format ca spion, în sensul tradiţional al termenului. Am trăit şi am lucrat sub acoperire în străinătate, am făcut să pară că am un loc de muncă pe care nu îl aveam. Mi s-a dat un nume care nu este al meu”, a declarat Edward Snowden în acest interviu acordat NBC News, din care au fost publicate ieri câteva extrase. Acesta este primul său interviu pentru presa americană.

SUB ACOPERIRE În cadrul acestui interviu realizat la Moscova, unde a obţinut, în luna august, statut de refugiat pentru un an, Edward Snowden respinge ideea propagată, potrivit lui, de către oficialii de la Washington, potrivit căreia ar fi doar un analist fără importanţă. ”Administraţia americană încearcă să marşeze pe un post pe care l-am avut în carieră pentru a disimula toată biografia mea”, a afirmat acesta. ”Am lucrat pentru CIA sub acoperire în străinătate, am lucrat pentru agenţia americană de Securitate (NSA) sub acoperire în străinătate. Am lucrat pentru serviciile de informaţii militare (DIA) în calitate de profesor la Academia pentru Contraspionaj, unde am dezvoltat surse şi metode pentru a garanta siguranţa informaţiilor noastre şi a cetăţenilor noştri în mediile cele mai ostile de pe planetă”, adaugă tânărul. ”Când se spune că sunt un administrator de sistem fără importanţă, că nu ştiu despre ce vorbesc, cred că este cam înşelător”, se apără el în acest interviu ce a fost difuzat integral aseară.

MISIUNI SPECIALE Edward Snowden ar fi fost ales de CIA pentru a-l asista pe preşedintele George W. Bush la summitul NATO de la Bucureşti, în 2008, potrivit unei cărţi bazate pe documentele oferite de el, citată de publicaţia franceză ”Liberation”. Aceste afirmaţii sunt susţinute şi de jurnalistul Glenn Greenwald, care a publicat o carte bazată pe documentele oferite de Edward Snowden şi intitulată ”No Place to Hide”. ”Potrivit descrierii pe care Snowden o face muncii sale la Geneva, el era mai mult decât un administrator de sistem. El era considerat principalul tehnician şi expert în probleme de securitate cibernetică din Elveţia şi primea ordin să se deplaseze din regiune în regiune pentru a rezolva problemele pe care nimeni nu era capabil să le rezolve”, se mai arată în carte.

Edward Snowden este inculpat în SUA pentru spionaj şi furt de documente aparţinând statului. Dezvăluirile sale, provenind din documente furate, au pus în dificultate administraţia americană şi au tensionat relaţiile cu ţările aliate, furioase să descopere că administraţia de la Washington înregistra chiar şi conversaţiile private ale unora dintre liderii lor. Au generat, de asemenea, o dezbatere aprinsă în SUA pe tema meritelor, limitelor şi moralităţii unor astfel de programe.

Nu numai dezvăluirile lui Edward Snowden pun administraţia de la Washington într-o postură delicată. O anchetă internă a fost deschisă de Casa Albă după divulgarea, din greşeală, a numelui şefului staţiei CIA din Kabul. Identitatea responsabilului centralei de informaţii, care ar fi trebuit să fie secretă, figura pe o listă transmisă de Executiv jurnaliştilor ce îl însoţeau pe preşedintele Obama în vizita sa scurtă la baza Bagram, în apropiere de Kabul, duminică seara. ”Secretarul general al Preşedinţiei, Denis McDonough, i-a cerut şefului serviciului juridic al Casei Albe, Neil Eggleston, să ancheteze ce s-a întâmplat”, a explicat Caitlin Hayden, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională, cabinetul de politică externă al preşedintelui Obama. Neil Eggleston va întocmi un raport cu recomandări despre modul în care administraţia poate ameliora aceste procese şi face în aşa fel încât astfel de incidente să nu se mai producă.

Identitatea agenţilor CIA este ţinută secretă pentru protejarea rudelor lor. Dezvăluirea conştientă este considerată infracţiune. În 2003, apropiaţi ai vicepreşedintelui Dick Cheney au dezvăluit numele lui Valerie Plame, un agent CIA, pentru că soţul ei, ambasador, a denunţat public afirmaţiile administraţiei George W. Bush privind prezenţa unor arme de distrugere în masă în Irak.

Taguri articol


12